Prima paginăSocialEducatie

Meditaţii gratuite pentru BAC

Dimensiune text

Programul de pregătire a fost iniţiat de preotul Dan Alexandru Antoce şi se află în al treilea an de derulare.

Parohia „Precista Mare” din Roman face înscrieri pentru programul de meditaţii la disciplinele ce vor constitui probe de evaluare în cadrul examenului de bacalaureat. Proiectul este destinat tinerilor care nu-şi permit să plătească ore de pregătire suplimentare la aceste discipline. Acest proiect a ajuns în cel de-al treilea an de derulare, ca urmare a faptului că elevii claselor a XII-a care au urmat meditaţii în cadrul Parohiei „Precista Mare” au trecut cu bine examenul de bacalaureat.

Trei dintre dascălii care au participat la programul de meditaţii din anii trecuţi şi-au arătat disponibilitatea de a se implica şi în acest an în pregătirea tinerilor: Magdalena Anechitei (limba şi literatura română, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”), Mihaela Grapă (istorie, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”) şi Constantin Ababei (matematică). „Celor trei profesori li se vor alătura şi alte cadre didactice, cu condiţia să avem mai mult de cinci solicitări pentru o disciplină. Meditaţiile se vor desfăşura începând de săptămâna viitoare, de luni până vineri, după ora 15.00”, a precizat preotul Dan Alexandru Antoce, parohul bisericii „Precista Mare”.

Tinerii interesaţi de acest program pot depune o cerere la biserica „Precista Mare”.

Programul de meditaţii se va desfăşura într-un spaţiu din cadrul complexului Precista Mare, după un orar care urmează a fi definitivat până la sfârşitul acestei săptămâni.

COMENTARII

WORDPRESS: 0