MEDICUL FILIP PANAIT, PREMIAT LA SALONUL DE INVENTICĂ „PRO INVENT 2016” DE LA CLUJ

MEDICUL FILIP PANAIT, PREMIAT LA SALONUL DE INVENTICĂ „PRO INVENT 2016” DE LA CLUJ

 

inventica 01Medicul de familie Filip Panait, din comuna Bîra, a participat, în perioada 23 – 25 martie, la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent 2016”, de la Cluj Napoca. Invenţia sa, prezentată şi medaliată, anul trecut, şi la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, este o compresă chirurgicală inteligentă.

„La salonul de invenţii de la Cluj au fost expuse aproximativ 350 de invenţii, prezentate de peste 60 de entităţi mari, universităţi şi institute de cercetare consacrate în cercetare, printre care am expus şi eu, ca persoană fizică. Am obţinut diploma de excelenţă şi medalia de aur cu menţiune specială de la juriul salonului, diploma şi cupa de la Forumul Inventatorilor Români Iaşi şi diploma de excelenţă de la Asociaţia «Iustin Capră». La salonul de invenţii am prezentat aceeaşi invenţie ca la Geneva, în 2015, pentru că este normal ca invenţia să fie cunoscută în ţară şi aplicată în producţie aici, în România”, a afirmat medicul Filip Panait.

Invenţia sa se numeşte „compresă chirurgicală pediculată”. Aceasta se comportă ca o biomembrană care înlocuieşte, pentru un timp, funcţiile ţesutului şi, astfel, mecanismele de regenerare acţionează foarte rapid pentru vindecarea rănii. Faţă de compresele clasice, confecţionate din material ţesut, de tip tifon, avantajul noii invenţii este că scade riscul de apariţie a leziunilor locale produse de schimbarea pansamentului, precum şi acela al formării de cicatrici.

 

inventica 02

 

inventica 05

 

inventica 04

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0