Articol publicat în data de: mie, 15 Feb 2012



Medicină la -20 de grade

Medicii de familie din comunele îndepărtate răzbat cu greu prin nămeți pînă la pacienți. Medicul Filip Panait (foto) asigură asistența medicală în satele Bîra, Boghicea și Slobozia. Dispensarul din Slobozia nu are căldură, pentru că s-a stricat coșul de fum de la sobă.

 

 

Ninsorile abundente din ultima perioadă au transformat viața celor din mediul rural într-un adevărat coșmar. Drumuri înfundate, ger, pene de curent, toate acestea au devenit obișnuințe în viața zilnică a celor de la țară. Alături de ei, mai ales în comunele îndepărtate din zona Romanului, cu aceleași probleme se confruntă și medicii de familie, care trebuie să asigure asistența medicală în condiții extrem de grele.

 

 

Lanțuri mai tari ca zăpada

 

Medicul de familie Filip Panait are în grijă soarta localnicilor din satele Bîra, Boghicea și Slobozia. El spune că, în ultima perioadă, asistența medicală s-a asigurat în condiții foarte dificile, mai ales că mulți dintre locuitori sînt bătrîni și au probleme grave de sănătate. Așa se face că, în ultimele zile s-a confruntat și cu un număr crescut de decese, datorate bolilor. „Sînt condiții extrem de grele, avînd în vedere zăpada care a căzut în ultima perioadă. Singurul meu noroc e mașina, chiar dacă e veche de vreo 20 de ani. Am cumpărat niște lanțuri foarte groase, iar lopata și trusa de urgență sînt întotdeauna la mine. Facem eforturi supraomenești ca să ajungem la pacienți, pentru că, mai înainte de a fi medic, ești om și nu poți fi indiferent la suferință. Avem copii cu infecții respiratorii, bătrîni cu probleme grave. Din fericire, sîntem bine aprovizionați cu medicamente„, a povestit medicul Filip Panait.

Acesta mai spune că fiecare dintre locuitorii din  cele trei sate are o anumită zi cînd e prezent la cabinet, iar duminica e rezervată raportărilor on-line, specifice fiecărui medic de familie. „Din nefericire, pentru că iarna acutizează bolile, în ultima vreme am avut mai multe decese. Luni am avut două decese și tot luni noapte s-au mai înregistrat două. Erau persoane vîrstnice, cu boli asociate și complicații. Într-una din zile  am fost să acord asistență medicală în satul Slobozia. La dispensarul de acolo s-a stricat coșul de fum de la sobă, iar primăria ar fi trebuit să-l repare, pentru că e spațiul primăriei. Cum să acorzi asistență medicală la -20 de grade, cîte erau în cabinet? Nici măcar un reșou nu puteai ține în priză, pentru că n-ar fi făcut față„, a mai spus medicul de familie Filip Panait.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close