Articol publicat în data de: mar, 28 Feb 2012



Medicii vor fi plătiți în funcție de dotări

Medicii de familie ar putea fi obligați să-și doteze cabinetele cu un minim de aparatură.

 

 

Aceasta ar putea fi una din condițiile impuse pentru finanțarea cabinetelor, astfel ca presiunea la care sînt supuse spitalele și laboratoarele de analize să scadă.

În opinia președintelui Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, jurist Valerică Frățilă, prin dotarea cabinetelor medicale cu aparatură s-ar economisi fonduri, prin depistarea la timp și tratarea de către medicul de familie a problemelor cu care se confruntă pacienții. „Este evident că medicii de familie nu mai pot face medicină doar cu un stetoscop și cu o trusă de medicamente de urgență. În scurt timp, ei ar putea fi obligați să asigure o minimă dotare a cabinetului, pentru a fi finanțați. Este vorba de acele analizatoare – pentru efectuarea rapidă a unor analize de rutină -, care ar trebui să fie obligatorii pentru fiecare cabinet. Cu ajutorul acestora, medicii de familie și-ar putea da mai ușor seama dacă pacientul trebuie trimis la un medic specialist și s-ar economisi, astfel, fonduri alocate pentru analize„, a apreciat jurist Valerică Frățilă.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close