HomeSanatate

Medicii nu s-au grăbit să prescrie rețete electronice

Luni, 2 iulie, a fost prima zi în care medicii de familie din județ au putut să elibereze rețete electronice. Deși Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a pus la dispoziția medicilor un call-center, în sediul instituției, unde se pot cere informații cu privire la procedura care trebuie urmată, puțini au fost medicii care s-au încumetat să încerce noul sistem.

 

Ei dau vina pe faptul că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) are numeroase erori, astfel că prescrierea rețetelor electronice întîmpină numeroase dificultăți, iar sistemul este suprasolicitat.
Luni, la cabinet au fost numeroase pene de curent, așa că nici nu am încercat să intru în sistem să testez noul mod de prescriere a rețetelor. Oricum sistemul era supraîncărcat. Am vorbit cu alți colegi din județ și din țară și mi-au spus că este funcțional, dar era prea aglomerat. Pacienții nu vor avea de suferit, pentru că, pînă la sfîrșitul anului, acest sistem va funcționa în paralel cu sistemul clasic de prescriere„, a declarat medicul de familie Angela Bica, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
Trebuie să fim foarte bine înțeleși: medicii își doresc rețeta electronică pentru că, în acest fel, ar putea să scape de multe hîrtii. Însă nu avem imprimante cu laser, nu avem internet de mare viteză, care costă foarte mult, farmaciile nu au cititoare de coduri de bare și, cel mai important lucru, baza de date a SIUI este depășită. Ministerul Sănătății trebuie să încheie contracte cu Ministerul Educației, pentru a lua în evidență elevii, trebuie să încheie un contract cu Poliția, pentru evidența persoanelor decedate în alte județe. Pînă cînd aceste lucruri nu vor fi puse la punct, prescrierea electronică a rețetei nu va deveni funcțională. Personal, în cursul zilei de luni nici nu am încercat să prescriu electronic. Am preferat tot varianta clasică, ce va fi preferată, credem noi, pînă la sfîrșitul anului„, a declarat medicul de familie Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0