Medicii de familie din mediul rural vor primi mai mulți bani

Dimensiune text

Medicii de familie care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, în special la sate, vor primi mai mulţi bani din partea Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ. Acest lucru vine în urma analizei care s-a făcut asupra situaţiilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară, în funcţie de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. Comisia paritară constituită pentru a calcula sporul de rural primit de medici de familie care îşi desfăşoară activitatea în localităţile din mediul rural sau în oraşele cu mai puţin de 10.000 de locuitori a stabilit procentele de majorare a numărului de puncte per capita, pentru condiţiile deosebite în care îşi desfăşoară activitatea fiecare cabinet în parte.

Majorarea procentelor s-a decis în urma informaţiilor primite la Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, de la autorităţile locale în raza cărora îşi au sediul cabinetele medicale, de la Direcţia Regională de Statistică Neamţ şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ.

141 medici de familie din Neamţ vor avea parte de procentaje mărite a sporului de rural. Dintre aceştia, unii sunt din zona Roman.

Cei mai mulţi medici vor avea parte de o majorare sub 15%, dar există şi excepţii, cum este cazul celor din zona montană, care vor avea parte de o majorare de 23%, chiar 27%.

În zona Roman, de cele mai mari majorări vor avea parte medicii de la Stăniţa, Oniceni şi Bozieni (câte 19%), Ion Creangă, Doljeşti, Avereşti şi Gîdinţi (17%).

Sporul de zonă se calculează în funcţie de condiţiile în care medicul îşi desfăşoară activitatea, distanţa cabinetului faţă de o unitate de primiri urgenţe, starea drumului, aprovizionarea cu apă, numărul de locuitori şi nivelul social al populaţiei deservite. Pe baza acestor indicatori, medicii de la comune primesc un punctaj, iar numărul de puncte aferent acestor servicii se transformă în sume care se adaugă la valoarea finală de contract.



COMENTARII

WORDPRESS: 0