Medicii de familie din mediul rural au cele mai mari venituri

Dimensiune text

Veniturile unor cabinete ale medicilor de țară ating chiar 15, 16 sau peste 17 mii de lei lunar.

Lista deconturilor care sunt făcute lunar de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ către cei 259 de medici de familie din judeţ arată că, în majoritatea cazurilor, cabinetele medicilor de familie din mediul rural au venituri semnificativ mai mari faţă de cele ale medicilor din mediul urban. O explicaţie ar fi aceea că, la sate, numărul medicilor este mai mic, iar de aceea un medic ajunge să aibă pe listă mai mulţi pacienţi decât ar fi avut într-un oraş, acolo unde concurenţa ar fi fost mai mare.

De exemplu, ultima dată când au fost făcute publice veniturile acordate de către CAS Neamţ acestor cabinete, respectiv pentru luna martie a acestui an, cel mai mare venit a fost al unui medic de familie din comuna Hangu, respectiv 17.481 de lei.

„Conform normelor în vigoare, un medic de familie primeşte 50% din bani per capita, respectiv pe baza unui punctaj primit pe lista de pacienţi pe care îi are înscrişi şi 50% din bani pe serviciile acordate”, a declarat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.

Peste 15.000 de lei au fost decontaţi în luna martie şi pentru cabinetele unor medici din localităţile Tămăşeni sau Săbăoani. În total, pentru serviciile medicale acordate în luna martie au fost decontaţi medicilor de familie din judeţ 2.489.762,81 de lei.

Sumele primite de către cabinetele medicilor de familie din Roman s-au situat, în general, între 8.000 şi 14.000 de lei.

Medicul de familie Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, explică modul în care sunt împărţiţi aceşti bani şi care este suma care îi rămâne, în final, unui medic de familie. „Veniturile cabinetului medical nu înseamnă salariul medicului de familie. Din acei bani sunt plătiţi asistenţii medicali, infirmierii, se plătesc softurile de cabinet, utilităţile – căldură, electricitate şi tot ce mai este nevoie, plus alte cheltuieli. După ce tragi linie, salariul unui medic de familie nu depăşeşte un salariu brut al unui medic specialist care lucrează într-un spital”, a precizat medicul Mihaela Covrig.



COMENTARII

WORDPRESS: 0