Prima paginăSanatate

Medicii de familie dau note explicative din cauza pacienților

Dimensiune text

Medicii de familie sunt nemulțumiți de faptul că trebuie să dea note explicative Casei de Asigurări de Sănătate Neamț. Aceștia spun că totul se întâmplă din cauza pacienților care nu îi anunță când se internează.

 

 

Medicii de familie spun că, în acest fel, sunt nevoiți să elibereze rețete compensate și gratuite pe care casa de asigurări le impută, pentru că pacientul a beneficat de rețetă atât de la medicul specialist din spital, cât și de la medicul de familie.
„Este o mare problemă, pentru că am avut situații în care pacientul s-a prezentat la cabinetul meu să-i eliberez bilet de trimitere pentru internare, apoi am aflat că el fusese deja internat în spital. Sunt și situații în care rudele bolnavilor vin la cabinet la noi și ne cer să le prescriem rețete compesate și gratuite, fără a ne spune că bolnavul este internat în spital. Așa se face că ne-am trezit că trebuie să dăm note explicative casei de asigurări, în care eram întrebați dacă știam că pacientul a fost internat în spital, întrucât el este înregistrat că a beneficiat atât de rețetă din partea medicului din spital, cât și din partea medicului de familie. Ori contravaloarea acestor rețete trebuie recuperată de la cineva”, a declarat medicul Angela Bica, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0