Medalii de aur la naționale pentru Roxana Perie și Ionuț Cozma

Dimensiune text

Carla Sescu a luat și ea medalie, de argint, la același concurs de aruncări lungi rezervat juniorilor I.

 

 

Roxana Perie

Roxana Perie

Roxana Beatrice Perie și Alexandru Ionuț Cozma sunt campioni naționali în proba de aruncare a ciocanului, la juniori I, titluri cucerite miercuri, 6 martie, în arena „Iolanda Balaș Soter” din București.

Roxana, elevă a antrenorului emerit Lucică Cucoș și legitimată la Liceul cu Program Sportiv și Clubul Atletic Roman, a avut cea mai bună aruncare de 55,96 metri, devansând-o cu mai bine de 14 metri pe cea de a doua clasată. Cu o zi mai devreme, dar cu o aruncare maximă de 57,02 metri, Roxana lua medalia de argint în aceeași probă, dar la tineret, dar și pe cea de bronz, la seniori, adunând trei medalii la ediția din acest an, de iarnă, a campionatelor naționale de aruncări lungi. Tot ea a mai ocupat poziția a patra în proba de aruncare a discului. În același concurs, Beatrice Lucaci (LPS) a ocupat locul al șaselea.

Alexandru Cozma, sportiv legitimat la LPS Roman și pregătit de profesorul Emilian Floroiu, s-a dovedit a fi cel mai bun din țară, tot la juniori I, cu o aruncare de 56,07 metri, confirmând progresul din ultimii ani și anunțându-se ca viitor campion și la tineret și la seniori. Cosmin Petru Ghiroagă, de la Clubul Atletic, unde este pregătit de Carmen Iederan, a ocupat locul al patrulea, iar Marius Constantin Musteață (LPS) s-a clasat pe poziția a cincea.

Carla Francesca Sescu (LPS) a devenit vicecampioană națională în proba de aruncare a discului, la juniori I, cea mai bună aruncare a sa măsurând 45,01 metri. În proba masculină, Vlad Sescu și Teofil Stan, ambii de la LPS Roman, au ocupat locurile șapte și opt.



COMENTARII

WORDPRESS: 0