Prima paginăSport

Medalie de bronz naţională a lui Alexandru Dascălu

Dimensiune text

Alexandru Dascălu a luat medalia de argint la campionatul naţional de judo, categoria 60 kilograme, grupa sub 21 de ani, de la Deva.

Sportivul de la LPS Roman, elev al lui Constantin Ciobanu, a avut un prim tur liber. I-a învins apoi pe Alexandru Popovici (Dinamo Braşov) şi pe Zsolt Csiki (CSȘ Târgu Secuiesc). În semifinală l-a întâlnit pe colegul său de la lotul naţional Mihai Grigorescu, în faţa căruia a pierdut în urma unei greşeli tehnice. „La antrenamente n-a avut niciodată probleme cu Grigorescu. Îl învingea non-stop”, a spus Victor Dascălu, tatăl sportivului romaşcan. În continuare, lui Alexandru i-a mai rămas doar şansa de a lupta pentru un loc pe treapta a treia a podiumului, pe care l-a şi obţinut, prin victoria în dauna lui Vlad Farcaş (CJ Bistriţa). Ratarea calificării în finală şi a posibilităţii de a obţine titlul de campion naţional, deşi este vicecampion naţional la grupa superioară, U 23, l-a supărat tare pe Diaconu: „Am luat medalia de bronz, nu mai am nimic ce să să zic”.

LPS Roman a avut alţi cinci sportivi la naţionalele U 21 de la Deva, pregătiţi de Constantin Ciobanu şi Cristi Budoşcă. Ana Maria Dascălu s-a clasat pe locul al şaptelea la categoria 70 de kilograme. Aceeaşi poziţie a fost ocupată şi de George Nanu, la categoria 100 kilograme. Dana Grumăzescu (categoria 57 kilograme), Cezar Cobuleanu (categoria 90 kilograme) şi Mugurel Hăisan (categoria 55 kilograme) au fost învinşi în primul sau al doilea tur şi n-au prins loc între primii opt la categoriile lor.

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • admirator 7 ani

    bravo alex! mult succes pe mai departe!

  • Mosu Lica 7 ani

    Ori e argint, ori e bronz ! Hotarati-va !