Articol publicat în data de: mie, 08 Feb 2012



Meciul HCM Roman – Universitatea Cluj a fost amînat pe săptămîna viitoare

Seria partidelor amînate și a celor reprogramate continuă în Liga Națională feminină de handbal, motivele fiind legate, în special, de starea vremii și a drumurilor, dar și de partidele pe care echipele românești le mai au de susținut în cupele europene.

 

 

De la începutul anului, HCM Roman și-a amînat meciurile cu Oțelul Galați, din etapa a 12-a, respectiv cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea, din etapa a 14-a, partidă disputată marți seară. Sîmbătă, 11 februarie, echipa romașcană urma să joace partida din etapa a 15-a cu Universitatea Jolidon Cluj, însă formația ardeleană are de susținut, în ziua amintită, returul cu Dinamo Volgograd din Cupa Cupelor. Ca urmare, Romanul va întîlni Clujul, dacă nu mai intervine altceva, miercuri, 15 februarie, de la ora 17.

Pînă acum, din campionatul Ligii Naționale au mai rămas nedisputate și încă neprogramate meciurile: Dunărea Brăila – CSM 2010 Bacău, din etapa a 12-a, respectiv CSM București – Universitatea Neptun Constanța și Universitatea Jolidon Cluj – Oțelul Galați, din etapa a 14-a, cel din urmă amînat a doua oară.

Din etapa a 15-a, alături de partida dintre Roman și Cluj au mai fost reprogramate altele trei, Oltchim Rîmnicu Vîlcea – SCM Craiova  / 14 februarie, Oțelul Galați – CSM București / 15 februarie și, în devans, CSM Cetate Devatrans – HC Zalău / 7 februarie.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close