HomeEducatie

Matematicieni fără vacanță

Patru romașcani pasionați de matematică au obținut premii la concursul „Viitori olimpici – Gazeta Matematică”.

 

Un premiu I, un premiu II, o mențiune și două medalii de bronz au obținut cei patru elevi matematicieni din Roman la etapa finală a concursului „Viitori olimpici – Gazeta matematică”, concurs realizat cu sprijinul Romanian American Foundation, în cadrul proiectului „Educația Matematică Altfel”.
Concursul s-a desfășurat între 20 și 25 august, la Cîmpulung Muscel, și a reunit elevii cei mai buni la matematică, invitați de organizatori în baza rezultatelor obținute la două sesiuni anterioare de concurs.

Din Roman au participat Tudor Bursuc, de la Școala „Vasile Alecsandri”, Ana Maria Irimia, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, ambii în clasa a IV-a, Andrew Okukura, de la Colegiul Național „Roman-Vodă”, clasa a V-a, și Ciprian Știrbu, clasa a IX-a, tot de la Colegiul Național „Roman-Vodă”.
Invitațiile la concurs se acordă în baza rezultatelor obținute la două concursuri: un concurs care se desfășoară pe internet și în cadrul căruia elevilor li se propun spre rezolvare seturi de cîte patru probleme, probleme foarte dificile, și cel de-al doilea concurs este cel al rezolvatorilor de probleme din Gazeta Matematică. De regulă, la aceste etape, copiii se consultă cu profesorii, cu învățătorii, dar, rezolvînd aceste probleme, chiar îndrumați, copiii acumulează cunoștințe„, a spus profesorul Mihai Gavriluț, care a coordonat echipa romașcanilor participanți la concurs.

Tabăra și concursul de matematică reprezintă „ora adevărului” pentru toți participanții. „În concurs sînt prevăzute două probe, o probă scrisă și o probă orală, la care, de această dată, copiii trebuie să-și valorifice singuri cunoștințele acumulate. La finele concursului se atribuie două categorii de premii: premiile I, II, III și mențiuni pentru rezultatele obținute în concursul individual și medalii de aur, de argint și de bronz, acordate în ordinea punctajelor cumulate în concursul individual și în cele două etape premergătoare„, a spus profesorul Mihai Gavriluț.

Într-o concurență deosebită, cu participanți foarte bine pregătiți, din toată țara, romașcanii au reușit să obțină rezultate foarte bune.
La concursul individual, Tudor Bursuc a obținut premiul I, Andrew Okukura a obținut premiul II, iar Ciprian Știrbu a obținut o mențiune. La proba punctajului cumulat, Tudor Bursuc și Andrew Okukura au luat medalie de bronz.

Comentarii

WORDPRESS: 0