Prima paginăSanatate

Măsurile luate la Spital după apariția focarelor COVID-19

Măsurile luate la Spital după apariția focarelor COVID-19

Dimensiune text

 

Câteva zeci de angajați ai Spitalului Municipal de Urgență Roman, cadre medicale și personal administrativ, au fost infectate cu noul coronavirus COVID-19. Conform raportării săptămânale emise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț vineri, 9 octombrie, în urma testărilor personalului din spital din ultimele zile, fuseseră confirmate 31 de cazuri la salariați, personal medical și administrativ.

Conform reprezentanților unității medicale, secțiile afectate în urma infectării personalului cu virusul SARS-COV-2 sunt Ortopedie-traumatologie, ATI și Compartimentul de Îngrijiri  Paliative. În această situație, s-a hotărât suspendarea temporară a activității în Secția Boli Infecțioase, cu delegarea personalului medico-sanitar și auxiliar în secțiile afectate, precum și suspendarea activității în Compartimentul Îngrijiri Paliative, iar personalul testat negativ la testul PCR a fost distribuit în secțiile cu deficit de personal.

În acest context, internarea pacienților cu test negativ la PCR în Secția de Ortopedie se face în spațiul Compartimentului de endocrine, diabet zaharat  și boli de nutriție, spațiul fiind anterior eliberat, nebulizat și dezinfectat, iar personalul medical, asistenți și infirmieri, testați negativ, îngrijesc acești pacienți împreună cu medicii ortopezi. Secția de Ortopedie-traumatologie, de la etajul al treilea este izolată, iar după externarea ultimului pacient se vor efectua nebulizarea, dezinfecția și curățenia generală a întregii secții.

„Mai sunt angajați testați pozitiv pe Secțiile Cardiologie și la izolator, dar nu este afectată desfășurarea activității medicale. S-au depistat angajați pozitivi și la sediul administrativ, dar activitatea este acoperită de personalul testat negativ. Se insistă mereu pentru purtarea corectă a echipamentului medical, respectarea precauțiilor standard privind igiena mâinilor și a căilor respiratorii, evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii, supravegherea efectuării măsurilor antiseptice și utilizării corecte a produselor antiseptice, respectarea procedurilor privind curățenia și dezinfecția spațiilor, a echipamentelor și a aparaturii. O atenție deosebită se va atrage asupra aerisirii saloanelor, la timp de aproximativ 10 minute la fiecare oră, timp în care ușa saloanelor să fie mereu închisă. Se insistă, de asemenea, pentru respectarea codului de procedură privind colectarea, depozitarea și transportul deșeurilor medicale și respectarea circuitelor funcționale ale acestora”, a precizat Andreea Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

În vederea depistării virusului SARS-COV-2, la nivelul Spitalului Municipal de Urgență Roman, în săptămâna 5 – 11 octombrie s-au recoltat  214 probe gratuite și au fost efectuate 156 de teste contra cost. În această săptămână, în ziua de luni, 12 octombrie, s-au efectuat 80 de teste gratuite și 27 de teste contra cost, iar marți, 13 octombrie, până la ora 15.00, s-au efectuat 30 de teste gratuite și 21 contra cost. Marți, la Spitalul Municipal de Urgență Roman erau internați 278 de pacienți, cele mai aglomerate secții fiind în continuare Chirurgia, ATI și Medicala.

„În ceea ce privește testarea cadrelor didactice, așa cum a precizat și doamna primar Roxana Iorga, încă din timpul verii, înainte de începerea anului școlar, s-a stabilit un protocol între Spitalul Municipal de Urgență Roman și Primăria Municipiului Roman. Astfel, cadrele didactice suspecte cu infecția SARS-COV-2, cele care prezintă simptomatologie, se pot testa gratuit la spitalul romașcan, ulterior plata fiind decontată de Primăria Roman”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului.

Conform raportării săptămânale emise de DSP Neamț vineri, începând cu 1 august în județ fuseseră înregistrate 2.589 de cazuri. Localitățile cu cele mai multe infectări comunitare înregistrate în ultimele 14 zile erau Piatra Neamț, cu 198 de cazuri, și municipiul Roman, cu 185 de cazuri, fiind înregistrate 33 de cazuri cu vârsta sub 19 ani. În perioada 2 – 9 octombrie, în județ au fost raportate 592 cazuri noi și 7 decese asociate COVID-19. De la începutul acestei săptămâni, județul Neamț a depășit pragul de 2 la mie, coeficient al infectărilor cumulate la 14 zile raportate la 1.000 de locuitori – acesta fiind miercuri de 2,10.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0