Prima paginăActualitate

Măsuri stabilite pentru Serviciul de Pașapoarte, în contextul încetării stării de urgență

Măsuri stabilite pentru Serviciul de Pașapoarte, în contextul încetării stării de urgență

Dimensiune text

 

Începând cu data de 18 mai, cererile de pașapoarte simple electronice ori pașapoarte simple temporare se depun în baza programărilor on-line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro , a anunțat Prefectura Neamț.

Intervalul de programare pentru preluare cereri s-a modificat de la 7 minute la 10 minute, în vederea asigurării timpului necesar igienizării corespunzătoare după preluarea fiecărei cereri. Programul de lucru cu publicul se va desfășura în intervalul orar 08.00 – 20.00. Se menține măsura suspendării activității de la punctele de lucru mobile din municipiul Roman și orașul Tîrgu Neamț.

„În ceea ce privește ridicarea pașaportului simplu electronic recomandăm cetățenilor să opteze pentru expedierea acestuia prin servicii de curierat (cheltuieli de expediție 8 lei + TVA) la adresa de domiciliu/reședință din țară a titularului”, au precizat reprezentanții Prefecturii Neamț.

În vederea prevenirii răspândirii coronavirusului vor fi respectate următoarele măsuri de protecție: utilizarea măștilor de protecție atât de către cetățeni, cât și de către personalul serviciului de pașapoarte; dezinfectarea, anterior preluării fiecărei cereri, a echipamentelor utilizate; respectarea distanțării fizice de cel puțin 1,5 metri.

În funcție de evoluția epidemiologică, cât și de nivelul de solicitări adresate serviciului de pașapoarte, măsurile urmează a fi adaptate în mod corespunzător și reanalizate în raport cu situațiile înregistrate, au mai precizat reprezentanții Prefecturii Neamț.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0