Articol publicat în data de: mar, 14 Mar 2017



Măsuri pentru prevenirea incendiilor la coșurile de fum

 

Având în vedere că în ultima perioadă s-au înmulţit incendiile la coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț reaminteşte cetăţenilor măsuri de prevenire a incendiilor în asemenea de situații.

„Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie. Coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri. În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite, pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului. Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii. Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 de centimetri. În spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

La trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 centimetri între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor. Coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţare. Coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor. Se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului”, precizează un comunicat al ISU Neamț.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close