Home

Marian Prăjescu, învingător în turneul de „A” de la Iași

Tenismenul romașcan Marian Petre Prăjescu (foto), legitimat la Clubul Atletic Roman, unde îl are ca antrenor pe Ioan Isciuc, a câștigat turneul de categoria A de la Iași, organizat de TC Micul As, din cadrul Circuitului Național al Federației Române de Tenis, grupa 14 ani, concurs cotat ca al doilea, valoric și prin punctaj, după un turneu final național.

 

 

În finala disputată joi, 27 iunie, Prăjescu, favorit numărul 2, a câștigat cu 6-1, 6-0 în fața favoritului principal, Ștefan Paloși (LPS Constanța). Meci mai greu a avut Marian, conform rezultatului, în semifinala cu Bogdan Pavel (Pitești), 2-6, 7-5, 6-4. Anterior, Prăjescu a avut un prim tur liber pe tabloul principal de 32 de jucători, din postura de favorit numărul 2 la câștigarea turneului. În optimile de finală l-a avut ca partener de întrecere pe Ioan Mărincuță, de la Select Suceava, de care a trecut cu scorul 6-0, 6-1. Un rezultat categoric a realizat și în sferturile de finală, 6-0, 6-0, în partida disputată marți, 25 iunie, cu Cosmin Drăgan, de la Coreco Iași.

Înaintea acestui turneu, Marian Prăjescu ocupa locul al 7-lea în ierarhia națională la grupa de vârstă 14 ani, cu 5.588 de puncte, dintre care 2.100 realizate în concursuri externe. Tot el se află pe poziția a 56-a și la grupa 16 ani, cu 1.650 de puncte.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0