Mari investitori din Sebeș caută forță de muncă în județul Neamț

Mari investitori din Sebeș caută forță de muncă în județul Neamț

Mai puțini șomeri în județul Neamț
Șomaj în scădere în Neamț, la finalul anului trecut
Cursuri de inspectori pentru şomeri

 

job23Peste zece mari angajatori din municipiul Sebeș, județul Alba, caută forță de muncă în Neamț. Anunțul a fost făcut de directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, Daniel Chirilă, care a precizat că a primit o notificare în acest sens de la municipalitatea din Sebeș.

„Am primit chiar miercuri o ofertă, care este încă în analiză, de la municipiul Sebeș. În adresa pe care am primit-o, primarul afirmă că la ei au intrat investiții străine directe, de la firme mari din străinătate, de un miliard de euro. Sunt, totuși, niște sume pentru un asemenea oraș. Angajatorii de acolo oferă locuințe de serviciu și tot felul de bonusuri și prime pentru ca potențialii angajați să se mute să lucreze în Sebeș”, a afirmat directorul executiv al AJOFM Neamț.

Deocamdată, agenția nu are o ofertă completă de locuri de muncă pentru Sebeș, fiind vorba despre o scrisoare de intenție a municipalității, care precizează că mai mult de zece investitori mari caută forță de muncă. „Noi le vom trimite un răspuns că suntem de acord cu această colaborare, urmând să primim, apoi, ofertele detaliate de la fiecare angajator, pentru a le putea face cunoscute celor interesați din județul Neamț”, a mai precizat Daniel Chirilă.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0