Marele premiu pentru pianistul Andrei Preda

Talentatul pianist romașcan Andrei Preda (foto), elev în clasa a VII-a la Școala de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, a câștigat marele premiu la ediția a II-a a Festivalului „Prietenii muzicii – Pro Piano România”, filiala Iași.

 

 

Concursul s-a desfășurat la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași și a fost organizat în colaborare cu Fundația Culturală Pro Piano România. Manifestarea s-a bucurat de participarea a 165 de tineri pianiști din Bacău, Botoșani, Bicaz, Bârlad, Buhuși, Galați, Huși, Iași, Onești, Piatra Neamț, Roman, Suceava, Tecuci și Vaslui. Festivalul „Prietenii Muzicii” a fost conceput ca o modalitate de stimulare a copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani care studiază pianul la școli de muzică sau în particular.

Pentru Andrei Preda (foto), participarea la Festivalul „Prietenii muzicii – Pro Piano România” nu este o noutate. Tânărul pianist a participat chiar de la debutul acestui festival de la Iași, în februarie 2012. Atunci, Andrei a spus juriului, la acordarea diplomei de merit, că, la următoarea ediție, va fi cel mai bun. Marele premiu obținut de Andrei Preda în aceste zile a fost o confirmare a faptului că promisiunea făcută anul trecut a fost dublată de multe ore de muncă. „Nu am avut emoții. Mă pregătesc opt ore pe zi, sunt obișnuit cu febra concursurilor și reușesc să mă concentrez foarte bine pe scenă. Tratez fiecare concurs cu mare seriozitate. Este modul meu de a-mi dovedi nivelul, de a mă depăși pe mine însămi și de a nu-mi dezamăgi profesorii și familia. Acest concurs reprezintă pentru mine un veritabil test pentru următoarele concursuri muzicale la care voi participa”, a spus pianistul Andrei Preda.

Juriul a acordat tânărului romașcan diploma de excelență și premiul special pentru interpretarea unei piese romantice. Deși acordurile pianului abia s-au stins în sala de festivități a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Andrei Preda, cel mai titrat elev al Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”, se gândește cum va aborda concursul național „Carl Czerny”, programat să se desfășoare în perioada 23 – 24 februarie, la Piatra Neamț. El este pregătit de profesoara Lia Voinea și îl are ca mentor pe muzicianul Iulian Arcadi Trofin.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • un cetățean 7 ani

    Felicitari ! Un tânăr care face cinste orașului Roman ! Mult succes în continuare !