Mandatul primarului comunei Ruginoasa a încetat

Marți, 7 mai, conducerea Prefecturii Neamț a emis ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului primarului comunei Ruginoasa. Nicu Chirilă, primarul comunei Ruginoasa, a fost condamnat, în luna martie a acestui an, la un an de închisoare cu suspendare. Primarul din Ruginoasa a fost condamnat pentru că a dispus efectuarea unor operații de defrișare și toaletare a unei plantații de salcâmi. Marți, 7 mai, Daniela Soroceanu, prefectul județului Neamț, a emis Ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Ruginoasa, Nicu Chirilă.

Primarul Nicu Chirilă a postat, în după-amiaza zilei de joi, un mesaj pe pagina sa de socializare: ”Noaptea trecută, în jurul orei 1, am aflat că am fost revocat din funcţia de primar al comunei Ruginoasa, Neamţ. Am aflat asta de la câţiva jurnalişti care m-au contactat pentru a-mi cere părerea şi NU pe cale oficială. Nici până la acest moment nu am primit ordinul, deşi alte persoane au deja acest document şi s-au ocupat să îl distribuie în comună, către cetăţeni. Cum aşa? Vă las pe dumneavoastră să judecaţi… În baza ordinului emis de Prefectul Judeţului Neamţ, nu mai sunt Primar al comunei Ruginoasa. Cele 3 imagini încărcate aici (exprimă poziţia mea oficială, pe care am comunicat-o şi Prefecturii Neamţ în data de 7 mai. Se pare că nu a fost luată în considerare absolut deloc. Eu voi urma toate căile legale pentru a-mi dovedi NEVINOVĂŢIA. Dumneavoastră, cetăţenii pe care i-am servit cu respect şi dragoste în toţi aceşti ani, meritaţi să ştiţi adevărul. O simplă vizită în liziera de salcâmi vă poate dovedi cu ochiul liber cine are dreptate. Fapta pentru care sunt condamnat NU a adus niciun prejudiciu comunităţii noastre, nu este ilegală şi tot ce a produs a fost o regenerare a perdelei de salcâmi, în perioada respectivă. Nicidecum o defrişare cu rea-voinţă. Sper că în România şi în Europa există cu adevărat dreptate şi onestitate şi voi merge până la capăt pentru a dovedi că sunt nevinovat. Regret momentele neplăcute în care sunt puşi cetăţenii comunei noastre şi vă asigur că voi continua să fac tot îmi stă în putere, pentru binele comunităţii”.

Ordinul poate fi contestat la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Foto: Facebook Chirilă Nicu

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0