Prima paginăNeamt

Mâncarea va fi mai scumpă anul viitor

Dimensiune text

Consiliul Județean trebuie să decidă prețurile medii ale produselor agricole, care vor sta la baza evaluării în lei a arendei achitate în natură. În proiectul de hotărâre, cele mai multe produse apar cu prețul majorat.

 

 

Marți, consilierii județeni vor trebuie să decidă prețurile medii ale produselor agricole, pentru anul 2013. Aceste prețuri medii vor sta la baza stabilirii venitului brut, respectiv la evaluarea în lei a arendei achitate în natură. Potrivit legii, prețurile medii ale produselor agricole sunt stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene, pe baza propunerilor direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înainte de începerea anului fiscal.

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat fără modificări, prețul mediu al grâului, orzului, orzoaicăi, ovăzului și porumbului, toate boabe, dar și al cartofilor de consum, va fi de 0,70 lei kilogramul, fără TVA, față de 0,55 lei pe kilogram, cât a fost anul acesta. Floarea soarelui și soia vor costa 1,40 lei pe kilogram, față de 1,25 lei, respectiv 1,10 lei, cât s-a plătit anul acesta pentru aceeași unitate de măsură.

Prețul mediu al fasolei boabe va fi de 4,50 lei și al zahărului tos va fi, în 2013, de 4 lei pe kilogram. Rapița pentru ulei va costa 1,50 lei pe kilogram, fiind mai scumpă cu zece bani, în timp ce prețurile sfeclei de zahăr și al strugurilor vor rămâne la fel. Mai scumpe vor fi cireșele și vișinele, care vor costa, anul viitor, 2 lei kilogramul, cu 50 de bani mai mult decât anul acesta, dar și merele, care vor costa mai mult cu 25 de bani, ajungând la 1,50 lei pe kilogram.

Și fânurile perene vor fi mai scumpe. Prețul mediu al unui kilogram va fi de 0,65 de bani, cu cinci bani mai mult decât anul acesta.



COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • emi 8 ani

    SINTEM MINDRI CA TRAIM IN TARA LUI SARACILA………………………………………………………………….