Mâncare expirată vândută la terase şi bazine periculoase pentru copii

Asta au descoperit inspectorii de la Protecţia Consumatorului atunci când au făcut o acţiune de verificare la bazinele, piscinele şi terasele din judeţ.

În perioada 1 – 17 iulie, inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Neamţ au desfăşurat acţiuni de control pentru verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unităţile de alimentaţie publică din incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, precum şi în zonele de agrement, parcuri de distracţie, debarcadere, precum şi la prestarea serviciilor în incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, unităţilor de închiriere echipamente de agrement, în parcurile de distracţie şi debarcadere.

Au fost cuprinşi în acţiunea de verificare opt operatori economici care au în administrare unităţi de alimentaţie publică şi şase operatori economici cu activitate de agrement.

Abateri de la prevederile legale s-au constatat la toate unităţile de alimentaţie publică controlate. Din cantitatea totală de produse verificate (569 de kilograme), 75 de kilograme erau cu abateri de la prevederile legale. În consecinţă, au fost aplicate şapte avertismente şi patru amenzi contravenţionale în valoare totală de 10.000 de lei, a fost oprită temporar de la utilizare o cantitate de 40 de kilograme, în valoare totală de 465 de lei, şi s-a dispus oprirea definitivă de la utilizare pentru o cantitate de 35 de kilograme, în valoare de 622 de lei.

La un operator economic a fost identificată o cantitate de 28 de kilograme de materii prime fără documente de provenienţă şi fără etichete cu elemente de identificare sau cu informaţii incomplete (slănină afumată şi cârnaţi afumat vrac, preparate din carne feliate, muşchi crud afumat, produse lactate vrac – caş, telemea şi brânză de vaci – de provenienţă de la producători individuali din piaţa agroalimentară). Nerespectarea datei limită de consum s-a constatat pentru un kilogram de cârnaţi subţiri, cu data limita de consum depăşită de 11 zile.

Au fost cuprinşi în acţiunea de control şi şase operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de agrement. La trei dintre ei s-au descoperit abateri, pentru care s-a aplicat o amendă contravenţională de 2.000 de lei şi două avertismente.

Printre neregulile descoperite se numără faptul că tarifele afişate pe panourile amplasate în imediata apropiere faţă de bazine nu au fost actualizate cu cele practicate, nu era afişat numărul maxim de persoane admis simultan în bazin sau bazinul pentru copii şi cel din zona VIP nu aveau, pe tot perimetrul acestora, bare de susţinere.

„Pentru ca timpul liber de care dispunem să fie unul petrecut în siguranţă alături de cei dragi, este recomandat să fie respectate câteva reguli clare. Ca şi consumatori, trebuie să ţinem cont de regulamentele de funcţionare, de indicaţiile cu privire la limita de vârstă, greutate, de numărul maxim de utilizatori, de modul de utilizare, de măsurile de securitate şi de riscurile previzibile”, a afirmat Natalia Hruşcă, comisar şef adjunct în cadrul CJPC Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Cine se face responsabil de titlul acesta? Aș fi curios să știu ce note a avut la limba Eminescului?! 🙁 Msssss ADMIN