Mamele românce, pe primul loc în Italia

Dimensiune text

Zeci de mame din zona Romanului au contribuit la creșterea natalității în Italia.

 

 

Pentru al doilea an la rând, mamele românce conduc în topul femeielor străine care au devenit mame în Italia. Potrivit unui raport întocmit de Institutul Național de Statistică din Italia, anul trecut, în Peninsulă s-au înregistrat 546.607 de nașteri. 18.484 de bebeluși au mame românce, ceea ce face ca România să se afle pe primul loc la numărul de nașteri din Italia. În ceea ce privește comunitatea românească, două treimi din copii provin din cupluri care au aceeași naționalitate. Preoții din zona Romanului confirmă că zeci de femei plecate la muncă în străinătate au născut în străinătate, însă apreciază că atât mamele, cât și copiii vor avea dificultăți de adaptare în momentul în care se vor întoarce în țară. Raportul mai arată că, din păcate, scade și rata de fertilitate în rândul româncelor din Italia, cel mai probabil cauza fiind dificultățile financiare.

„Deocamdată, nu există o statistică exactă a numărului de femei din Dieceza de Iași care au născut anul trecut în Italia, dar numărul lor este destul de mare, având în vedere că la muncă în Peninsulă se află mii de de muncitori români din zona Romanului. Din păcate, datorită dificultăților financiare, mulți părinți aleg să se întoarcă în țară. Unii au copii care s-au născut acolo și nu au văzut niciodată țara noastră sau nu știu limba română. Aceștia vor avea nevoie de ajutor pentru integrare și vor întâmpina dificultăți de a reveni la nivelul de trai și cultură româanscă”, aprecia, recent, părintele Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas.



COMENTARII

WORDPRESS: 0