Prima paginăActualitate

Majorări la contribuții, pensii și ajutoare de deces

Dimensiune text

Conform noului buget al asigurărilor sociale, ajutoarele de deces vor fi majorate. Constribuțiile sociale rămân la aceleași procente, dar se majorează procentul cotei aferentă fondurilor de pensii private.

 

 

Modificările aduse în domeniul asigurărilor sociale și pensiilor aduc schimbări importante pentru o mare parte a nemțenilor. Începând cu data de 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual cu valoarea unui punct de pensie. Diferențele de pensie aferente lunii ianuarie au fost achitate în luna februarie 2013.

Ajutorul de deces este acum în sumă de 2.223 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și 1.112 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului. Aceste cuantumuri se achită în cazul deceselor survenite începând cu data de 25 februarie. În cazul deceselor survenite până pe 24 februarie, inclusiv, cuantumul ajutorului de deces achitat în cazul decesului asiguratului sau pensionarului este de 2.117 lei și 1.059 lei în cazul unui membru al familiei.

„Începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul indemnizației pentru însoțitor, acordată în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate, este în sumă de 610 lei. În cursul anului 2013, se aplică, pentru prima dată, indicele de corecție. Valoarea acestuia este de 1.06. Indicele de corecție se aplică și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012, fiind aplicat la punctajele medii anuale aflate în plată în luna ianuarie 2013″, se arată într-un comunicat al Casei Județene de Pensii Neamț. Acest indice de corecție se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie.

Conform actelor normative, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 este de 2.223 lei. Astfel, pentru anul 2013, cotele de contribuție de asigurări sociale sunt: 31,3% pentru condiții normale de muncă, 36,3% pentru condiții deosebite de muncă și 41,3% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă. Cota contribuției individuale de asigurări sociale datorată este de 10,5%, indiferent de condițiile de muncă. Procentele sunt identice cu cele din 2012. În schimb, cota de 4% aferentă fondurilor de pensii administrate privat a crescut cu 0,5% față de anul trecut.

Cota de 4% se aplică începând cu data de 25 februarie. Având în vedere modificarea câștigului salarial mediu brut, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 778 lei, nivelul maxim fiind în sumă de  11.115 lei, aceste valori fiind aplicabile din data de 25 februarie.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0