Prima paginăSport

Luptătoarele din Roman au trecut Carpații

Dimensiune text

Secția de lupte (foto) a antrenorului emerit Dumitru Artene a plecat la Sfîntu Gheorghe pentru pregătirile de iarnă. Cantonamentul este suportat financiar de clubul gazdă, CSM, ca urmare a transferului Mădălinei Linguraru la gruparea din Covasna.

 

 

15 sportivi, 12 fete și trei băieți, de la secția lupte, ai Clubului Atletic Roman, elevi ai antrenorului emerit Dumitru Artene, au plecat marți dimineață, pe viscol, către Sfîntu Gheorghe, acolo unde, timp de o săptămână, se vor afla într-un cantonament de pregătire. Un asemenea cantonament poate fi considerat ca normal pentru o secție de lupte care, an de an, aduce campioni și medalii pentru Roman, în acest caz, dar și pentru alte orașe cu tradiție în domeniu și cu, implicit, potență financiară. La Roman este din ce în ce mai greu să se găsească bani pentru performanță, Clubul Atletic, fiind bugetar, având fonduri limitate și de lipsa sponsorizărilor. De aceea s-a și ajuns la un compromis, în iarna trecută, când Mădălina Linguraru, campioană națională la junioare și medaliată cu bronz la Campionatul European din 2012, a fost transferată la CSM Sfîntu Gheorghe. Prin convenție între cele două grupări din Neamț și Covasna, transferul a fost compensat prin asigurarea unui cantonament de către CSM pentru luptătoarele din Roman.

Datorită transferului Mădălinei beneficiem de acest stagiu de pregătire. Clubul Atletic a închiriat două mașini și ne-a asigurat transportul. În caz că nu am fi avut această oportunitate, a cantonamentului de la Sfîntu Gheorghe, am fi mers cu maximum zece fete și nu aici. Înțeleg că este foarte greu cu banii. Pe de altă parte, cred că măcar medaliații și sportivii de perspectivă, la ce rezultate au deja, ar trebui să aibă condiții de a se pregăti cum se cuvine, cu o sală a lor, cu posibilități de a efectua stagii de pregătire comune. La Sfîntu Gheorghe vom pune accent pe pregătirea fizică, alergări și toate cele necesare, plus antrenamente la sala de lupte, în care avem și cu cine ne confrunta. Vom sta la hotelul clubului în condiții foarte bune, inclusiv în ce privește masa. Deja ne-a crescut tuturor tonusul când am trecut de cealaltă parte a muntelui, la vale. E liniște aici, față de cum este în Moldova. Mă refer mai ales la vreme. Era viscol și zăpadă când am plecat. Aici drumul este uscat„, ne-a împărtășit Dumitru Artene impresiile din debutul „sejurului” de muncă de la Sfîntu Gheorghe.

 

„Sabia se ascute în război, nu stând acasă, sub plapumă”

 

Pentru fetele de la Ion Creangă, campioane naționale în 2012 la cadete, pe echipe – care ar fi rămas izolate în nămeți dacă ar fi rămas acasă -, această deplasare de iarnă va rămâne ca o premieră, frumoasă, în viață. Diana Lupu, Ancuța Condurat, Laura Airinei, Magdalena Caia, Ionela Condurat și Elena Țocu nu vor uita acest cantonament. Senioara Anca Petrea nu a putut face deplasarea, având de dat examene la facultate. Mihaela Obreja, decana de vârstă a secției de lupte de la Roman, medaliată cu bronz în 2012 la naționale, este ca o soră mai mare printre colegele sale în cantonamentul covăsnean.
„Amenințarea” numărul 1 rămâne antrenorul Artene, cel care este pregătit pentru un nou an de muncă, dar nu neapărat optimist: „Nu se știe încă dacă vom putea participa la naționalele pe echipe în acest an, din motive pe care le-am mai spus. Sperăm să luptăm, în continuare. Ar rămâne doar individualele. Păi, cum să mai participăm la individuale dacă nu luăm contact cu adversarii și în celelalte competiții? Sabia se ascute în război, nu stând acasă, sub plapumă. Eu sper că vom participa și în concursurile naționale pe echipe. Ceea ce mă bucură foarte mult, în acest moment, este că s-au introdus, din acest an, concursuri și pentru grupele mici de copii, I și II, adică de 11-12 ani sau 13-14 ani. Cei mici nu aveau competiții până acum. Altfel, băieții nu sunt încă pe măsura fetelor, dar nu pentru că nu ar putea. Grupa este mică și la început. Trebuie cel puțin trei ani de lupte și cu adversar la antrenamente, nu cum este cel mai greu sportiv al meu, de la 100 de kilograme, cu doar un an experiență și cu partener de întrecere sau de antrenament doar în foarte rarele vizite de lucru în alte zone. În februarie, avem programată etapă de campionat național pe echipe. Vom încerca, până atunci, să facem câteva turnee de pregătire, acasă, în Bacău, la Onești sau unde se va putea, dacă va fi posibil„.

COMENTARII

WORDPRESS: 0