Articol publicat în data de: mie, 20 Iul 2016



Lucrările la canalizările din cartierul Lipovenesc încep în toamnă

 

apaserv lucrari canalizare 02Conducerea Primăriei Roman a anunțat că, în perioada imediat următoare, specialiștii vor finaliza proiectele pentru canalizările și sistemul de colectare a apei pluviale din cartierul Petru Rareș, pe străzile unde, de ani de zile, rețeaua nu face față și produce disconfort locuitorilor. După ce proiectele vor fi realizate, lucrarea va fi scoasă la licitație.

“Săptămâna aceasta ne vin proiectele pentru canalizări și dirijări-colectări de ape pluviale pe străzile Petru Rareș, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Fundătura Crișan. Documentațiile vor intra în verificare de către Direcția Tehnică, iar ulterior, după eventuale modificări, vor fi scoase la licitație. Cel mai probabil, lucrărilor vor începe în luna septembrie. Ceea ce promitem, încercăm să ne ținem de cuvânt, în funcție de buget și priorități”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

În cartierul Petru Rareș, prin proiectul european derulat de compania ApaServ, în acest an s-au terminat și lucrările de extindere a canalizării pe străzile Avram lancu, Petru Rareş, Nicolae Bălcescu, Dr. Ghelerter, Fundătura Crişan și Bucovinei.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close