Prima paginăRoman

Lucrările de la „blocul cu bulină”, aproape de final

Dimensiune text

Lucrările de consolidare și reabilitare a imobilului au fost reluate de luni și se vor încheia în acest an. Proprietarii apartamentelor din acest bloc s-ar putea muta acasă la începutul anului 2013.

 

 

În prima parte a anului viitor, locatarii „blocului cu bulină” se vor putea întoarce acasă. Șase milioane de lei s-au cheltuit, de-a lungul timpului, pentru reabilitarea și consolidarea acestui bloc, alte 1,45 milioane de lei fiind necesare pentru finalizarea lucrărilor. După cîteva luni în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a „uitat” să mai vireze administrației locale banii necesari finalizării lucrărilor, demersurile realizate săptămîna trecută la București de primarul Leoreanu au adus, luni, sumele respective în conturile Primăriei. Astfel, lucrările la „blocul cu bulină” au fost reluate luni și se vor încheia în acest an.

„Am primit banii de care aveam nevoie pentru continuarea și încheierea acestor lucrări. La finalul anului, consolidarea și reabilitarea imobilului se vor încheia, urmînd ca romașcanii care au în proprietate acele apartamente să se poată întoarce acasă la începutul anului viitor. Voi discuta cu aceștia în zilele următoare pe tema unor lucrări pe care trebuie să și le asume ei – cele privind încălzirea acelor apartamente”, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Consolidarea „blocului cu bulină” a fost întîrziată de firma Romconstruct Ploiești – cîștigătoarea licitației pentru realizarea lucrărilor – și de societatea Romconstruct Roman – căreia cîștigătoarea licitației i-a subcontractat lucrările. Firmele nu au respectat termenele de execuție, deși existau promisiuni de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului că se vor primi bani suficienți pentru finalizarea lucrărilor.Ulterior, Romconstruct Ploiești a și intrat în insolvență.

Administrația locală a reziliat contractul cu Romconstruct Ploiești după doi ani de zile, deoarece firma nu respecta termenele de execuție. Apoi, a fost organizată o nouă licitație pentru stabilirea firmei care va încheia lucrările de reabilitare a acestui bloc – constînd în realizarea instalațiilor interioare și exterioare, a ultimelor finisaje și reabilitarea unei mici porțiuni exterioare a blocului. Licitația a fost cîștigată de firma Romconstructor SA Bacău. În total, reabilitarea „blocului cu bulină” va costa 7,5 milioane de lei, de trei ori mai mult decît un bloc de locuințe sociale cu 40 de apartamente.

[sam_ad id=”89″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0