Lucrările continuă, dar banii nu ajung la Clubul Copiilor

Lucrările la noul sediu al Clubului Copiilor şi Elevilor din Roman, situat în strada Sucedava, se vor finaliza în luna noiembrie.

Cel puţin aşa anunţă constructorul – SC Pro Construct Profesional Roman – în legătură cu termenul pentru finalizarea lucrărilor. „Încă se lucrează la finisaje. Faţada clădirii avea, iniţial, nişte cornişe decorative. Fiind afectate de timp şi de intemperii, aceste decoraţiuni au fost înlăturate. Arhitectul lucrării, Răzvan Fodor, spune că acestea îşi vor recăpăta locul pe faţada clădirii”, a declarat inginerul Cătălin Banu, coordonatorul lucrărilor la sediul noului Club al Copiilor.

Ca şi în cazul altor investiţii din învăţământ, constructorul continuă lucrările, deşi fonduri nu mai există. „Pentru finalizarea lucrărilor mai sunt necesari 500.000 de lei. Suntem siguri că, până la finalizarea lucrărilor, vor ajunge şi banii”, a spus inginerul Banu.

Vechiul corp al Școlii nr. 2 din Roman, lăsat multă vreme în paragină, a fost transformat, prin acest proiect de reabilitare, într-o clădire modernă, formată din nouă săli în care se vor desfăşura activităţile tuturor cercurilor care activează în cadrul instituţiei. SC Pro Construct Profesional Roman se va ocupa de realizarea gardului împrejmuitor, precum şi de amenajarea curţii noului Club al Copiilor şi Elevilor.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • MUNTEANU V. 6 ani

    TOTI SUNT NUMAI DUPA LUAT,DUPA INSELATORII,ASA S-AU INVATAT,SA IA BANUL SI LUCRAREA S-O TERMINE IN CATIVA ANI, DACA O TERMINA.SUNT SATUL DE MINCUINILE DOMNULUI INGINER,ASA CA,NU MAI MINTI DOMNUL INGINER.

    • ??? 6 ani

      Nu are nici o vina domnul inginer Banu ca constructia stagneaza,vinovatul principal este patronul firmei de constructii,care stim cu totii cine este,el dicteaza si subalternii executa.