LPS Roman a pierdut şi cel de al doilea meci de la turneul final

Dimensiune text

Echipa de handbal junioare I a Liceului cu Program Sportiv Roman n-a reuşit să joace pe măsura valorii sale nici în cel de al doilea meci de la turneul final al campionatului naţional, competiţie aflată în desfăşurare, la Cluj. Joi, 30 aprilie, LPS Roman a pierdut, 29-32 (14-16), partida cu Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea. În prima zi a competiţiei, echipa romaşcană a fost învinsă, 32-40, de HC Activ Plopeni. Ca urmare, LPS Roman a ratat şansa de a se califica în semifinale şi, implicit, de a juca pentru o medalie, fie ea şi de bronz precum cea cucerită anul trecut.

„Ne-am bătut noi. Am greşit foarte mult. Am ratat foarte mult, inclusiv două aruncări de la 7 metri. Pe greşelile noastre a învins echipa adversă”, a afirmat antrenorul emerit Ioan Holban.

În celălalt meci, disputat joi în grupa I a turneului final, Activ Plopeni a învins cu 31-29 pe CSȘ Odorhei. Urmează: CSȘ Odorhei – LPS Roman (1 mai, ora 9.15), Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea – HC Activ CSO Plopeni (1 mai, ora 11.15). Echipele din Râmnicu Vâlcea şi Plopeni sunt calificate în semifinale. LPS Roman şi CSȘ Odorhei au zero puncte după două meciuri.

În grupa a II-a, Universitatea Reşiţa adunase două victorii după primele două zile de concurs. Din aceeaşi grupă mai fac parte CSM Bucureşti şi Marta Baia Mare.

Primele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinalele campionatului naţional.


COMENTARII

WORDPRESS: 0