Articol publicat în data de: mie, 03 Aug 2016




Lovită de trăsnet, o întreagă gospodărie s-a făcut scrum

 

trasnetMiercuri, 3 august, la ora 3:09, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la 112″, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă satul Suhuleţ, comuna Tansa, judeţul Iaşi. La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman – Punctul de lucru Poienari, cu o autospecială de stins incendii. În acelaşi timp, au plecat plecat în sprijin şase subofiţeri din cadrul ISU Iaşi, cu o autospecială, şi cinci pompieri voluntari din comuna Dagâţa cu o autospecială. Primii ajunşi, pompierii din Poienari, au constatat că ardeau, cu flăcări de peste cinci metri, o locuinţă bătrânească şi două anexe, fiind în pericol grajdul din gospodărie.

Proprietarul, în vârstă de 80 de ani, a fost scos de fiul acestuia din camera în care locuia, alăturată casei. El a fost monitorizat şi asistat de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fără a fi transportat la spital.

Forţele au stins incendiul în limitele găsite, după operaţiuni ce au durat mai bine de două ore şi jumătate. Pe timpul misiunii, pompierii au scos din zona incendiului trei butelii. Au ars casa, cu toate bunurile din cele şase camere, şi două anexe. Cauza probabilă a incendiului este trăsnetul.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close