Locuri libere la liceele din Roman, pentru etapa a doua de admitere

Locuri libere la liceele din Roman, pentru etapa a doua de admitere

 

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a publicat marți, 23 iulie, lista locurilor libere din județ pentru învățământ liceal pentru etapa a doua a admiterii în anul școlar 2019 – 2020, precum și graficul probelor de aptitudini pentru învățământul vocațional.

În municipiul Roman, mai sunt locuri libere la: Colegiul Național „Roman-Vodă” (2), Colegiul Tehnic „Danubiana” (2), Colegiul Tehnic „Miron Costin” (2), Liceul cu Program Sportiv Roman (6), Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” (13) și Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” (24).

Conform calendarului admiterii în a doua etapă pentru învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2019 – 2020, pe 24 și 25 iulie se desfășoară înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, iar pe 26 şi 29 iulie se desfăşoară probele de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

În perioada 24 – 30 iulie se primesc cererile de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare, iar pe 31 iulie – 1 august are loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare, utilizând aplicația informatică centralizată.

Lista completă a locurilor pentru învățământul liceal pentru a doua etapă de admitere, precum și graficul probelor de aptitudini pentru învățământul vocațional, pot fi consultate mai jos (necesită Adobe Reader) sau pe site-ul ISJ Neamț, la acest link: http://www.isjneamt.ro/site/lista-locurilor-libere-in-invatamantul-liceal-de-stat-din-judetul-neamt/ .

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0