Locuri de muncă în Germania

Pentru ocuparea celor 85 de posturi vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba germană.

Muncitorii calificaţi care doresc să lucreze în Germania pot participa, în luna octombrie, la o preselecţie ce va avea loc la Sighişoara. EURES România pune la dispoziţia celor interesaţi 85 de posturi, pentru mai multe meserii.

Angajatorii germani (Compania Unique Personalservice GmbH) oferă locuri de muncă pentru meseriile de operator stivuitor (15 posturi), comisionar (15), hamal (10), muncitor în metalurgie (9), electrician (6), mecanic auto (5), sudor MIG-MAG (5), mecanic instalaţii (5), operator CNC (3), instalator/montator instalaţii de gaz (3), lucrător în depozit (3), mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului (2), sculer (2), zugrav-vopsitor (2).

Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba germană. Salariul oferit este între 8,80 şi 12,80 de euro brut/oră, potrivit contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată.

Angajatorii oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Neamţ, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.

Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ), copie după actul de identitate sau paşaport (valabilitate minim şase luni), CV model Europass (cu fotografie) în limba germană, cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate şase luni), adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „clinic sănătos/apt pentru muncă”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0