Locuri de muncă în Germania pentru studenți, în vacanța de vară

Locuri de muncă în Germania pentru studenți, în vacanța de vară

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț anunță că organizează selecție pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanței de vară a anului 2018, pentru o perioadă de minimum două luni.

Pentru doritori, condițiile de participare sunt: vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, să fie studenți la o facultate de stat sau particulară acreditată conform legii, la cursuri de zi, și să aibă cunoștințe bune sau foarte bune de limba germană.

Documentele necesare sunt: copie după actul de identitate (cu o valabilitate de minimum șase luni), fișa de solicitare Bewerbung, completată în două exemplare la calculator, printată față-verso și semnată (formularul și instrucțiunile de completare se găsesc pe site-ul AJOFM Neamț, secțiunea Anunțuri), adeverință de la facultate în care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează, adeverința de la facultate Immatrikulationsbescheinigung (formularul și instrucțiunile de completare se găsesc pe site-ul AJOFM Neamț), trei fotografii tip pașaport și copie după permisul de conducere (dacă este cazul).

Studenții care au domiciliul în județul Neamț sau sunt înregistrați la o instituție de învățământ superior din acest județ trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Neamț, pentru a-și înregistra dosarele, până pe data de 9 februarie. Informații suplimentare legate de condițiile de mediere, documentele necesare înregistrării studenților, precum și instrucțiunile de completare a acestora pot fi aflate la numerele de telefon 022 743.848 și 0233 219.414 sau accesând site-ul AJOFM Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0