Listele de parlamentari se decid în acest weekend

Dimensiune text

Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, participă la lucrările Consiliului Director și la cele ale Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), ce se vor desfășura la Murighiol, județul Tulcea. Lucrările Consiliului Director s-au desfășurat miercuri, iar cele ale Adunării Generale au fost programate pentru ziua de joi, 13 septembrie, cînd a avut loc și alegerea președintelui UNCJR.

 

Evenimentul va continua și sîmbătă, 15 septembrie, dar atunci se vor discuta chestiuni politice. În cadrul Comitetului executiv care se va întruni cu această ocazie, se vor aproba noile liste, nenominale, care vor rezulta în urma negocierilor dinte reprezentanții PSD, PNL, PC și UNPR. Premierul Victor Ponta a confirmat faptul că se va întîlni la Murighiol cu 37 de președinți de Consilii Județene, cu primarii municipii reședință de județ, cu liderii de grup și cu vicepreședinții, pentru a discutat despre programul guvernului și pentru întocmirea ofertei electorale a USL.
Contăm pe bunele intenții declarate și manifestate de colaboratorii noștri, astfel încît discuțiile să aibă ca finalitate soluții pentru finanțarea unor lucrări de interes pentru comunitățile locale, pentru identificarea unor urgențe în inițierea altor investiții, dar, mai ales, pentru echilibrata stabilire a colegiilor și candidaturilor ce revin fiecărui partid din alianța pe care am format-o„, a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreședinte al Senatului.



COMENTARII

WORDPRESS: 0