Lista posturilor din deconcentrate care dispar

Dimensiune text

Luni, Prefectura Neamţ a făcut publică lista instituţiilor care trebuie să-şi reducă posturile cu 4%.

La sfârşitul lunii iunie a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77, care obligă instituţiile deconcentrate să-şi reducă posturile cu 4%. Din centralizarea datelor primite de la 28 de instituţii publice din judeţ, a reieşit faptul că 13 instituţii nu fac obiectul prevederilor ordonanţei, iar alte 12 aşteaptă precizări de la ordonatorul principal de credite.

La Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, opt posturi vacante au fost desfiinţate, patru posturi vacante au fost exceptate de la vacantare, iar patru posturi au fost reduse, criteriul fiind îndeplinirea condiţiilor de pensionare. La Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ, patru posturi vacante au fost desfiinţate, trei posturi au fost exceptate de la vacantare, iar patru posturi au fost reduse. La nivelul Instituţiei Prefectului a fost desfiinţat un post de consilier juridic principal. La Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple şi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ va dispărea câte un post de agent de poliţie.


COMENTARII

WORDPRESS: 0