Limitatoare de viteză prea multe, indicatoare prea scunde

Dimensiune text

Limitatoarele de viteză aplicate pe asfalt, înainte şi după trecerile pentru pietoni, dar şi în zone în care nu sunt treceri pentru pietoni, creează mult disconfort şoferilor care circulă prin oraş.

Atunci când au fost montate,  în anul 2013, primarul a spus că acele limitatoare de viteză reprezintă o obligaţie a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) şi că nerespectare acestei reguli va atrage după sine sancţiuni. Dar a dat asigurări că unele limitatoare vor fi scoase după câteva luni. Acum, chestiunea a fost adusă din nou în discuţie. „Poate sunt unii nemulţumiţi, dar Poliţia este foarte mulţumită pentru că pe străzile din PIDU nu s-a înregistrat, anul trecut, niciun accident rutier cu victimă. Chiar dacă apare un disconfort, viaţa este pusă la adăpost şi viaţa este mai presus de orice. Sunt câteva zone în care am văzut şi eu că, parcă, aceste limitatoare de viteză nu-şi găsesc locul acolo. Vom interveni, dar, în punctele în care avem activităţi frecvente, în punctele nevralgice, limitatoarele de viteză sunt foarte utile”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman. Acesta a precizat că unele limitatoare vor fi îndepărtate în cursul acestui an.

O altă nemulţumire a participanţilor la trafic o reprezintă indicatoarele rutiere, puse mult prea jos, atât pentru pietoni, cât şi pentru conducătorii auto. Dacă pietonii riscă să dea cu capul de anumite indicatoare, şoferii nu le pot vedea la timp, sau chiar deloc, fiindcă nu sunt la înălţimea potrivită.


COMENTARII

WORDPRESS: 9
  • Ion Vasile 6 ani

    Știe cineva, dintre cititori, cât costă un limitator de viteză stradal????
    La voi sunt banii noștri, rușine să vă fie!

  • Anonim 6 ani

    Se vede ca soferii din Roman nu sunt chiar educati din acest motiv au fost instalate acele limitatoare de viteza.

  • cetat 6 ani

    Pun pariu ca aceste limitatoare ar fi trebuit sa fie din cauciuc si nu lopeti de bitum presat care iti omoara bucsele. Dar bitumul e mai ieftin si raman mai multi bani de bagat in buzunar.

  • Sorin 6 ani

    Nu stiu unde a vazut domnul primar , prin tarile europene pe care le-a vizitat pe banii comunitatii , astfel de limitatoare de viteza ! „Va multumim” !

  • nero 6 ani

    d l primar ar trebui plimbat cateva zile peste aceste carpusoare si apoi intrebat de utilitatea lor

  • Pai nea primarele, io zic sa le montezi limitatoare din 50 in 50 de cm. Asa carosabilul va arata mai bine, soferii nu vor mai merge decat cu bicicleta, iar pensionarii se vor putea odihni pe un leurel si schimba o vorba cu altii fara teama de a ajunge la morga. Doar biciclistii nu o sa ai calce. Care vrea cu masina sa mearga… sa se duca pe autostrada sau hai, pe E85. Cei ce se bucura sunt, evident, mecanicii si producatorii de piese. Daca si anul asta imi stric masina, te dau in judecata domnule primar. Anul trecut distractia ta m-a costat aproape 700 de lei. Tura asta tu faci cinste…