”Licuricii” au împădurit malul Siretului

copaci 2Sâmbătă, 5 aprilie, un grup de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” s-a deplasat în zona pădurii Ion Creangă, pe malul Siretului, pentru a planta pomi.

Aceștia au fost primiţi de către reprezentanţii Ocolul Silvic Roman, care le-au predat şi lecţia de plantare. Elevii şi profesorii au prins repede teoria şi au aplicat-o apoi plantând puieţi de plop, urmând ca, în Săptămâna Altfel, să recidiveze şi să planteze puieți de tei, în curtea grădiniței. ”Sperăm ca exemplul elevilor să fie urmat și de către adulți”, a spus profesoara Emilia Ciomârtan, coordonatoarea acţiunii. La plantare au participat membrii patrulei ECO ”Licurici” ai Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” și Grădiniței cu program prelungit nr. 1, într-o amplă campanie dedicată Lunii Pădurii.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • c.d 5 ani

    Felicitari doamna profesor Ciomartan, suntei un exemplu de urmat si pentru altii.