Liceenii au redescoperit călimara cu cerneală

La Colegiul Tehnic „Miron Costin” a avut loc finala concursului epistolar regional „Scrisoare de dragoste”. În concurs s-au primit aproape 300 de scrisori.

 

 

Sala de festivități a Colegiului Tehnic „Miron Costin” a găzduit finala concursului regional epistolar „Scrisoare de dragoste”. Trei dintre cele mai frumoase scrisori au fost citite publicului. Cele aproape 300 de scrisori, primite din partea unor tineri elevi din județele Neamț, Prahova, Iași, Suceava, Botoșani și Vaslui, au demonstrat că „arhaicele” scrisori de dragoste încă mai au trecere printre liceeni, chiar în plină epocă a SMS-urilor, a MMS-urilor și a e-mailurilor. Scrisori cu forme diferite, pe clasica foaie de hârtie sau pe hârtie colorată, în plicuri obișnuite sau în plicuri mult migălite și personalizate, toate au fost expuse pe panouri, iar trei dintre scrisori, cu tematici diferite, au fost citite de elevi ai școlii gazdă. Prima dintre acestea are ca temă dragostea de țară, văzută prin prisma unui român stabilit de mult timp în străinătate, care își amintește cu drag de meleagurile natale, semnată de Ioana Ciobanu; cea de-a doua este o scrisoare de dragoste adresată mamei, scrisă de Lavinia Anisie, iar cea de-a treia este o scrisoare de dragoste scrisă de un fost elev foștilor profesori, semnată de Gabriel Grigoraș, toți elevi de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Maximum de puncte din partea juriului, 100, a primit scrisoarea semnată de Ioana Herghea, de la Colegiul Național „Roman-Vodă”.

„Suntem fericiți pentru că am ajutat tinerii să redescopere călimara cu cerneală. Am ținut să marcăm acest moment între cele două sărbători ale dragostei, Valentine’s Day, de import, și Dragobetele românesc, încercând să dăm o conotație specială evenimentului și să le arătăm tinerilor că dragostea nu înseamnă numai erotism. Am avut bucuria să descoperim scrisori foarte frumoase, care ne-au relevat diverse fațete ale sentimentului iubirii. Am avut scrisori de dragoste dedicate mamei, dedicate aproapelui, scrisori de dragoste pentru Michelangelo, pentru Eminescu, pentru țară, care ne-au impresionat prin frumoasa emoție a copiilor în fața acestui sentiment”, a spus profesoara Ana Maria Zăloagă, de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, inițiatoarea proiectului.

Concursul a avut o secțiune în limba română, una în limba franceză și una în limba engleză. „Ne bucurăm că prima noastră ediție a avut larg ecou în rândul tinerilor și sperăm să continuăm acest concurs, transformându-l într-o tradiție a școlii noastre. Suntem deschiși la orice sugestie venită din partea participanților, ne gândim chiar să mărim numărul secțiunilor de concurs”, a spus profesoara Ana Maria Agape, consilier educativ la Colegiul Tehnic „Miron Costin”.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0