Liberalii din Moldova s-au întâlnit la Bacău

Liberalii din Moldova s-au întâlnit la Bacău

 

 

Sâmbătă, 17 martie, liberalii, printre care s-au numărat primarul Lucian Micu și deputatul Laurențiu Leoreanu, au participat, la Bacău, la întâlnirea regională – Moldova, a Partidului Național Liberal, eveniment desfășurat sub deviza „Uniți, ridicăm Moldova!”.

Deputatul Laurențiu Leoreanu a scris, pe pagina sa de Facebook, că partidul din care face parte este interesat să dezvolte Moldova prin proiecte pe infrastructură, educație, sănătate, precum și prin facilități fiscale: „Am adoptat, astfel, la această întâlnire, o rezoluție politică, sens de acțiune pentru forțele liberale, sub care ne asumăm, prin unitate, o luptă intensă pentru interesele acestei regiuni! A trecut mult prea mult timp de când Moldova istorică a fost lăsată în uitare, iar efectele sunt vizibile, la tot pasul. În anul aniversării centenarului Marii Unirii, noi, liberalii din Moldova, nu mai vrem ca această regiune să fie tratată ca o Cenușăreasă, nu mai vrem să fim în coada clasamentului Uniunii Europene în ceea ce privește standardul de viață. Moldova este România, iar cetățenii de aici trebuie să se bucure de aceleași condiții de viață ca și în celelalte regiuni dezvoltate. Este nevoie de măsuri urgente, clare și ferme, pentru ca decalajul dintre Moldova și celelalte regiuni să fie cât mai repede atenuat, iar Moldova să redevină o opțiune. Doar un guvern responsabil poate readuce Moldova pe drumul prosperității, în care fiecare cetățean să se simtă respectat”.

Și primarul Lucian Micu a postat pe pagina sa câteva detalii de la eveniment, punând accent pe importanța investirii în regiunea Moldovei: „Sper ca măcar în anul aniversării centenarului Marii Uniri să punem pe lista de priorități zona noastră, pentru că și cetățenii din Moldova istorică merită să aibă condiții de viață ca cei din regiunile dezvoltate din țară, nu mai vorbesc de decalajul față de țările europene. Cu acest prilej, am adoptat o declarație prin care am reamintit importanța infrastructurii – nevoia ca autostrăzile Brașov – Bacău și Iași – Târgu Mureș să depășească stadiul vorbelor, la fel cum am reamintit că Moldova are nevoie de un Spital regional, care să le ofere pacienților sănătate. Sunt multe lucruri de care Moldova și Romanul au nevoie și sper ca cei care ne conduc să audă și să înceapă să acționeze de acum pentru binele nostru, altfel nu cred că vor mai reuși să păcălească oamenii cu vorbe la următoarele alegeri”.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0