Articol publicat în data de: joi, 16 Feb 2012



Lemne și alimente pentru săracii satelor

Autoritățile locale au trimis lemne și alimente persoanelor vulnerabile, au cerut expres aprovizionarea corepunzătoare a magazinelor și sînt pregătite cu alimente și combustibil pentru cei aflați în tranzit.

 

 

Ninsorile și temperaturile scăzute au determinat autoritățile locale să ofere sprijin persoanelor vulnerabile.
Combustibilul și alimentele au fost principalele ajutoare de care au beneficiat persoanele aflate în situații de risc – bătrînii, familiile defavorizate și bolnavii.
Între persoanele aflate în atenția autorităților locale din comuna Ion Creangă s-a aflat și o familie cu șapte copii.
Am aprobat un ajutor financiar de urgență pentru o familie cu șapte copii. Familia va putea cumpăra alimente de bază – pîine, făină, ulei, orez – de la un magazin din comună, urmînd ca primăria să le achite la sfîrșitul lunii. Alte opt familii au fost ajutate cu combustibil, pentru a putea traversa aceste zile friguroase„, a spus Petru Prichici, primarul comunei Ion Creangă.

Aproape o tonă de lemne au ajuns în curțile a trei bătrîni din comuna Făurei. „Lemnul a provenit din cota primăriei. Distribuția combustibilului a fost una dificilă, pentru că, odată ce oamenii – îndreptățiți sau nu – au văzut că distribuim lemne de foc, au începută să vină la primărie și să solicite acest tip de ajutoare„, a spus Vasile Gherghel, primarul comunei Făurei.

În ședința comandamentului de iarnă din 12 februarie de la Primăria Făurei, s-a cerut tuturor agenților locali să facă cheltuieli suplimentare în vederea aprovizionării populației cu alimente de strictă necesitate. „Magazinele au fost aprovizionate, în cantități mai mari, cu pîine, drojdie, dar și alimente de bază, pentru ca populația să aibă strictul necesar pînă la deblocarea drumurilor„, a spus Vasile Gherghel, primarul comunei Făurei.

Edilii comunei Icușești s-au gîndit să vină în întîmpinarea celor care tranzitează comuna. „Am cumpărat, din fondurile primăriei, pîine, apă minerală, conserve, avem benzină și motorină în caz că sînt solicitări din partea celor care tranzitează comuna„, a spus Săbărel Vanea Roșu, viceprimarul comunei Icușești.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close