HomePolitica

Legea Cadăr a primit avizul Biroului Permanent al Senatului

Senatorul romaşcan Leonard Cadăr a iniţiat modificarea legii asociaţiilor de proprietari. El propune prevederi clare cu privire la contorizarea individuală a consumului de apă, controlul mult mai strict asupra activităţilor financiare ale administratorilor asociaţiilor de proprietari şi transparenţa totală a modului în care aceştia îi reprezintă pe proprietarii de locuinţe. În primul an de mandat de senator, Leonard Cadăr a reuşit să-şi îndeplinească cu brio mandatul cu care l-au investit alegătorii din zona Roman.

La un an de la învestirea în funcţia de parlamentar, senatorul romaşcan Leonard Cadăr se poate mândri că a debutat cu brio în Parlamentul României, după ce a câştigat voturile alegătorilor din Colegiul 2 Neamţ. Cu toate că, la începutul mandatului, mulţi dintre contracandidaţii săi s-au arătat sceptici cu privire la reuşitele senatorului PSD, realitatea şi statisticile contrazic acest lucru.

Legea asociaţiilor de proprietari, la un pas de modificare

În ultimii ani, autorităţile pulice romaşcane au fost sesizate, în mai multe rânduri, cu privire la mai multe inadvertenţe conţinute de Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, lege care stipulează modul de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari. Prevederile acestei legi au nemulţumit pe mulţi dintre romașcanii care locuiesc la bloc, în special pe cei de bună credinţa, cei ce îşi plătesc la zi datoriile. Astfel, nu puţine au fost cazurile în care proprietarii de apartamente care şi-au achitat facturile la timp s-au văzut în situaţia de a rămâne fără o serie de utilităţi, din cauza faptului că unii dintre vecini au acumulat datorii. Au existat şi încă mai există cazuri în care reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, „acoperiţi” de actuala lege, au făcut tot felul de artificii financiare care au afectat buzunarul proprietarilor de locuinţe. Nu puţine au fost şi cazurile în care neregulile comise de reprezentanţii unor asociaţii de proprietari au ajuns pe masa anchetatorilor, însă pagubele create de administratorii cu probleme au fost plătite tot de către proprietari. Acest lucru i-a determinat pe mai mulţi romaşcani de bună credinţa să ceară sprijinul senatorului PSD Leonard Cadăr, în vederea modificării mai multor prevederi ale acestei legi, modificări care să împiedice artificiile financiare ale unor dintre administratorii de asociaţii, dar şi protejarea celor care îşi achita la zi facturile la utilităţi. Cu toate că aceste aspecte au fost „trâmbiţate”, în mai multe rânduri, de unii aleşi locali, ce au urmărit doar să-şi facă imagine publică, până acum nimeni nu a luat „taurul de coarne”.

„Am sesizat aceste inadvertenţe ale actualei legi, în mai multe rânduri, autorităţilor locale. Când am văzut că nimeni nu a luat, concret, nici o măsură şi că mai există asociaţii de proprietari unde locatarii sunt, în continuare, încărcaţi la plata facturilor, am decis să apelăm la sprijinul domnului senator Leonard Cadăr. Spre surprinderea noastră, dumnealui s-a arătat foarte interesat de problema această. Ne-am întâlnit la cabinetul parlamentar şi i-am prezentat problemele cu care ne confruntăm. Domnul senator Leonard Cadăr ne-a promis că ne sprijină în demersul nostru şi acum ne bucură faptul că aceste modificări ale legii în cauză au ajuns acolo unde trebuie”, a declarat romaşcanul Mihai Panaite.

Senatorul Leonard Cadăr

Senatorul Leonard Cadăr

Senatorul Cadăr respectă angajmentul luat față de alegători

În urma discuţiilor pe care le-a avut cu petiţionarii romaşcani, senatorul PSD Leonard Cadăr a iniţiat în Senatul României modificarea Legii 230/2007. Cu sprijinul mai multor colegi parlamentari, proiectul iniţiat de către senatorul Leonard Cadăr a prins contur. Astfel, în data de 30 octombrie 2013, Consiliul Legislativ a avizat favorabil modificarea Legii 230/2007, avizul fiind deja înregistrat, cu numărul 617, la Biroul Permanent al Senatului României.

„Nu este prima mea iniţiativă parlementară. Sper ca aceste modificări ale legii să poată intră în vigoare cât mai repede. Este un proces destul de anevoios, însă voi face tot posibilul să îl duc la final. Mi-am luat un angajament către romaşcani şi nu numai, motiv pentru care sunt nevoit să îi sprijin de fiacare dată când mi se va cere ajutorul. Am observat că până acum mai mulţi oameni politici au promis că vor încerca modificarea acestei legi, însă nimeni nu a luat, concret, nici o măsură. Eu am preferat să mă laud mai puţin şi chiar să fac ceva în sprijinul romaşcanilor”, a afirmat senatorul PSD Leonard Cadăr.

Printre modificările ce urmează a fi aduse legii de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de propriecari se număra prevederi clare cu privire la contorizarea individuală a consumului de apă, controlul mult mai strict asupra activităţilor financiare ale administratorilor asociaţiilor de proprietari şi transparenţa totală a modului în care aceştia îi reprezintă pe proprietarii de locuinţe.

Senatorul Cadăr, guraliv în plenul Senatului

După învestirea în funcţia de senator, Leonard Cadăr a reuşit să se adapteze destul de repede la noua postură de parlamentar. Cu toate că natura meseriei, cea de inginer, nu l-a recomandat c fiind un bun orator, statisticile publicate pe site-ul oficial al Parlamentului României spun cu totul altceva. Dacă mulţi dintre colegii săi din Parlament nu au urcat la tribună decât atunci când au depus jurământul, senatorul romaşcan s-a dovedit a fi foarte activ în plenul Senatului. Conform statisticilor oficiale publicate pe site-ul Parlementului, de la învestirea în funcţia de senator, Leonard Cadăr şi-a trecut în cont nu mai puţin de 49 de luări de cuvânt în plenul Senatului României. Conform aceloraşi statistici oficiale, senatorul romaşcan a depus şase iniţiative legislative şi trei interpelări parlamentare, printre care una adresată chiar primului ministru Victor Ponta. Totodată, senatorul Cadăr are trecute la activ şi şase declaraţii politice cu privire la problemele cu care se confruntă marea majoritate a electoratului din România.

În afară discursurilor din plenul Senatului, Leonard Cadăr a reuşit să iasă în evidenţă şi în cadrul celor două comisii parlamentare din care face parte. Este vorba despre Comisia pentru Administraţie Publică, Organizarea Teritoriului şi Protecţia Mediului şi Comisia pentru Afaceri Europene.

(articol scris de  Bogdan GOTCĂ)

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • culai 10 ani ago

    Foarte necesara si buna initiativa, daca nu cumva tine tot de „popularitate” si lauda de sine ,asa cum reese din articol..Dorim sa-i urmarim parcursul in Legislativ.D-l senator pretinde ca sunt promisiuni facute alegatorilor sai. Care alegatori,dupa cate -mi amintesc a fost ales pe listele P.D.L. Acum pe unde a migrat ?.Succes deplin .