Prima paginăEducatie

Lectura, ilustrată prin pensulă

Dimensiune text

Elevii din mai multe şcoli din Roman pictează după lectură, în cadrul unui proiect naţional, derulat de Clubul Copiilor Roman. Joi, 14 ianuarie, elevii clasei a III-a A din cadrul Școlii „Vasile Alecsandri” au pictat aşa cum şi-au imaginat ei scenele din povestea Păcală, a lui Ion Creangă. Elevii au fost incluşi în acest program de învăţătoarea lor. Dascălul vrea ca, prin astfel de activităţi, copiii să fie atraşi cât mai mult spre lectură, pentru a-şi stimula creativitatea.

lectura 02„Nu este primul proiect la care participăm, în colaborare cu Clubul Copiilor, dar acesta, în mod special, este deosebit, deoarece noi ştim că lectura, pentru copii, chiar şi la clasele mici, este un subiect ce trebuie dezbătut. Acum, copiii citesc mult mai puţin, fiindcă se uită la televizor ori se joacă pe calculator sau la tabletă. Astfel de acţiuni nu fac decât să le reamintească de carte şi că, citind, ei îşi fac scenariile singuri, nu doar privesc ceva creat de alţii, aşa cum se întâmplă în cazul unui film”, a spus Maria Gavrilă, învăţătoarea clasei a III-a A, din cadrul Școlii „Vasile Alecsandri”.

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa artistului plastic Monica Carp, din cadrul Clubului Copiilor Roman, şi se află la a şaptea ediţie. Anul trecut, tema acestui concurs a fost portretul de dascăl.

„Anul acesta, veţi ilustra o poveste a lui Ion Creangă, fiindcă tema este culoarea poveştilor lui Creangă. Iar eu am ales povestea Păcală, fiindcă este o poveste amuzantă”, le-a zis celor mici artistul plastic Monica Carp, profesor în cadrul Clubului Copiilor Roman.

Povestea a fost citită copiilor de un reprezentant al Bibliotecii G. Radu Melidon. Înscrierile la concursul dedicat picturii şi lecturii sunt deschise până la sfârşitul acestei luni, fiecărei şcoli din oraş. La final, cele mai frumoase lucrări vor fi premiate.

COMENTARII

WORDPRESS: 0