Lecție de nutriție sănătoasă pentru copii

Elevii de la Școala „Mihai Eminescu” au învățat cum să mănânce sănătos.

 

 

Toți prietenii de la Școala „Mihai Eminescu”, elevi de clasa a III-a, s-au așezat joi, 18 aprilie, la masă. Nu a fost o masă oarecare, ci una în care au descoperit cum pot fi gătite, în fel și chip, fructele și legumele, astfel încât niciun copil, fie el cât de mofturos, să nu le refuze. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Creșterea consumului de fructe și legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile”, proiect finanțat de Comisia Europeană, coordonat de firma Ligaris și implementat la Roman de PRAIS Corporate Communications, alături de Primăria Roman și alți zece parteneri locali. Sub sloganul „Mai mult gust, mai multă savoare”, copiii au învățat cum să curețe fructele și cum să decoreze o tartă cu fructe, apoi s-au așezat la masă și au devorat produsul finit. Lecția de gătit a fost precedată de o scurtă introducere susținută de medicul primar endocrinolog Silvia Măndășescu, cea care le-a vorbit copiilor despre rolul fructelor și legumelor proaspete într-o alimentație echilibrată.

„Scopul acestor întâlniri este acela de a-i face pe partenerii noștri să înțeleagă că fructele și legumele pot fi consumate sub diverse forme, care să le facă atractive pentru toți. Poate că nu tuturor copiilor le place să ronțăie un măr sau un alt fruct, dar îl pot mânca cu plăcere dacă servește ca decor pe o tartă cu fructe. Proiectul se desfășoară, în acest moment, în România, Bulgaria și Slovenia. La finalul activității, toți copiii au primit fructe pentru acasă”, a spus Gheorghe Bucur, director adjunct în cadrul PRAIS Corporate Communication, prezent la întâlnire.

La întâlnirea de la Școala „Mihai Eminescu” a fost prezentă și Rosie Clifton, reprezentantă a firmei Ligaris. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol susținut de elevii de la Școala „Mihai Eminescu”.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0