Prima paginăEditorial

OPINII – Dr. ing. Cristian Andriesei: „Lecția de leadership”

OPINII – Dr. ing. Cristian Andriesei: „Lecția de leadership”

Dimensiune text

Anul 2020 ne-a făcut martori la niște evenimente care, evaluate din oricare altă perspectivă decât cea de leadership, ne-ar conduce la concluzii nu tocmai în concordanță cu esența problemei. Dar ce înseamnă leadership? Există diverse definiții pentru conceptul de leadership, după cum urmează:

„Leaders help themselves and others to do the right things. They set direction, build an inspiring vision, and create something new. Leadership is about mapping out where you need to go to „win” as a team or an organization; and it is dynamic, exciting, and inspiring.” (https://www.mindtools.com/pages/article/newLDR_41.htm)

„U.S. academic environments define leadership as „a process of social influence in which a person can enlist the aid and support of others in the accomplishment of a common task”” (https://en.wikipedia.org/wiki/Leadership )

„A leader inspires others to act while simultaneously directing the way that they act.” (https://www.thebalancesmb.com/leadership-definition-2948275 )

Așa cum se constată în definițiile de mai sus, nu numai că pare dificil de definit, dar, chiar, este mai complicat de înțeles și, mai ales, de sesizat la cineva, pentru că nu există profesie de leadership, nu există titlu onorific, nu trebuie să ne acorde cineva atributul de leader și nici atât nu ne putem lăuda că am dat dovadă de leadership.

Global, rămânem însă cu ideea că leadership-ul înseamnă a motiva și a ne pune serviciile, atuurile profesionale, timpul propriu și, chiar, banii noștri în slujba celor din jur, indiferent că e vorba de comunitate locală, organizație sau națiune, dar cel mai important lucru este acela de a inspira pe ceilalți. A inspira pe cei din jur să facă lucruri, înțeles fie ca actul de a face un anumit lucru, fie de a face într-un anumit mod particular acel lucru, primează ca impact la nivel emoțional actului de obligare a oamenilor să facă anumite lucruri, așa cum procedează deseori cei din poziții de management. Devine astfel evident că leadership-ul poate fi un atribut important al unui manager, dar desigur că poate lipsi. Leadership-ul implică o inteligență emoțională (EQ) puternic dezvoltată implicând interacțiunea cu oameni având personalități diferite, în timp ce managementul implică mai degrabă un IQ mai bun, fiind orientat pe partea procesuală a implementării unor proiecte care, din întâmplare, implică și oameni (care deseori pot avea și interese contrare).

În limba română există două categorii clare de lideri „confirmați”: lideri politici și lideri sindicali. Recent văzusem pe Instagram o hartă a Europei, fiecare țară având reprezentată pe conturul țării poza președintelui, doar că formularea din postare era cu lideri politici ai Europei. Eu am comentat că, cel puțin în cazul României, nu putem folosi cuvântul lider, pentru că nimeni din istoria postdecembristă nu a demonstrat pe bune abilități de leadership, îi putem denumi cel mult country managers.

Ideea e că ambele clase de lideri, politici și sindicali, sunt puternic conectate la factorul politic, deci nu au legătură cu sectorul business, în timp ce leadership-ul ca și concept s-a dezvoltat exclusiv în sfera business. Extinderea acestui concept în sfera politică conduce la asocieri cu totul în discordanță cu realitatea, mai ales la noi, în ciuda faptului că unii președinți americani s-au demonstrat a fi lideri impecabili și știau să ajungă, prin discursurile lor, la nivelul inimii și sufletului americanilor.

La noi, singurii lideri sindicali români care au demonstrat leadership în perioada post-decembristă, ținând pe bune cu cei pe care îi reprezentau și nefăcând jocuri politice, au terminat-o deosebit de prost, unul a fost asasinat, celălalt încarcerat. De aici desprindem că leadership-ul implică și verticalitate, tăria de a ne ridica în picioare pentru a ne susține un punct de vedere, inițiativă sau principiu care este în beneficiul comunității. Dacă comunitatea o duce bine, atunci și urmașii noștri au șanse de a o duce mai bine și a fi prosperi. Dar asta înseamnă viziune și toți liderii de excepție au demonstrat viziune pe termen lung.

Ideea necesității unui asemenea articol pe leadership mi-a fost dată de evenimentele recente din SUA. Realmente, pierderea alegerilor de către fostul președinte Donald Trump trebuie contorizată pe anul 2020, an pe care eu îl consider anul eșecului în leadership. Și asta pentru că am văzut intern cum programe manageriale focalizate pe leadership abia au strâns câteva voturi, am văzut extern cum președintele celei mai mari economii a lumii pierde alegerile pe cartea proprie. Adevărul este că această pierdere a alegerilor deja nu mai ține de partide ori de interese interne sau externe, ci, chiar, de lipsa valorilor de leadership. Când am văzut că și-a depus candidatura pentru al doilea mandat, am înțeles că are șanse de a pierde alegerile. Cartea câștigătoare la acel moment ar fi fost să propulseze pe cineva mai tânăr, pe care, de altfel, ar fi trebuit să-l crească pe durata primului mandat, pentru că, de ce nu, leadership-ul înseamnă empowering people.

Cei mai buni lideri sunt cei care au format lideri, nu followers (așa cum vizează cei din sfera politică). Nu a avut variantă, nu a dezvoltat variantă, iată că a pierdut și, în loc să iasă cu fruntea sus pe ușa istoriei cu un singur mandat, a ieșit pe ușa din dos a istoriei, cu prestația șifonată de inițierea protestelor. Acum s-a ales și cu contul de Facebook blocat, asta chiar dacă Facebook este chiar unul din cei 4 giganți IT americani (cunoscuți în unele cărți business drept „cei 4 călăreți”). Iată că, într-o democrație veritabilă, chiar și contul de social media al președintelui poate fi blocat, o noutate interesantă pe care ne-o aduce anul 2021.

În final, urez cititorilor și acestei redacții un călduros „La mulți ani” și un an excelent pe toate planurile!

 

Dr. ing. Cristian Andriesei


Cristian Andriesei este consultant în management strategic, membru Senior IEEE și lector universitar

 

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0