Lecția de generozitate la grădiniță

Dimensiune text

Copiii de la grupa mijlocie B – „Neghiniță” a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5 din Roman au sărbătorit ziua de 1 Iunie alături de copiii de la grădinița din Parohia Vad, satul Iucșa, comuna Bozieni. Pentru prietenii lor din sat au avut daruri pe care le-au împărțit din toată inima.

 

 

Copiii au fost așteptați cu multă emoție de colegii lor de vârstă de la grădinița Vad – Iucșa și de doamna lor educatoare, după care au mers la câteva familii defavorizate, cărora le-au dus daruri, constând în alimente și îmbrăcăminte. Zâmbetele și bucuria de pe chipurile tuturor, copii și adulți, oaspeți și gazde, au fost cea mai mare mulțumire pentru cei care au pus la cale această întâlnire de suflet.

capraru 04062„Întâlnirea aceasta a fost pregătită cu mult timp înainte. Mai întâi am pus pe hârtie un proiect de strategie comunitară, am stabilit deviza, «Să dăruim bucurie semenilor noștri», și am început pregătirile. Am organizat o expoziție cu vânzare cu lucrări realizate de copii și, cu suma strânsă, 900 de lei, am cumpărat alimente și rechizite pentru familiile necăjite din sat. Întâlnirea cu familiile defavorizate a fost un moment deosebit. În fiecare zi, prin fața ochilor ne trec chipuri de copii, cu tristețile lor, cu bucuriile lor. Ne întristăm de cele mai multe ori la tristețea lor și ne bucurăm odată cu ei. Și, dacă pentru cei mai mulți bucuriile vin din partea celor dragi din familie, nu trebuie să uităm că sunt și copii greu încercați, pe care familia nu-i poate ajuta prea mult. Pe aceștia am dorit să-i bucurăm noi”, a spus educatoarea Angela Tălmaciu, care a condus copiii alături de colega sa, Daniela Smeu.

„Această întâlnire se înscrie într-un cadru educațional și creștin mai larg, pentru că, prin astfel de manifestări, copiii sunt sensibilizați în fața problemelor sociale și sunt stimulați în dorința de a-și ajuta semenii. Prin astfel de activități le crește încrederea în forțele proprii și se simt folositori, dar cel mai important lucru pe care îl învață este să îi ajute necondiționat pe cei din jur, mulțumirea sufletească fiind cea mai mare răsplată pe care o pot primi. Ne bucurăm că am reușit să dedicăm o zi din viața noastră în întregime copilăriei și să aducem fericire și zâmbete pe chipul atâtor copii”, a spus preotul Cristinel Căpraru, „puntea de legătură” dintre cei doi parteneri de proiect.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • anca 7 ani

    Laudabila initiativa celor doua doamne educatoare!Le felicit din suflet!

  • tatiana 7 ani

    Super educatoare! Sa le dea Dumnezeu sanatate si sa le tina naravul!