Laurențiu Leoreanu, ales vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților

Laurențiu Leoreanu, ales vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților

 

 

În noua sesiune parlamentară, începând cu data de 3 septembrie, deputatul PNL de Neamț Laurențiu Leoreanu a fost ales în funcția de vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților.

„Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au investit cu încredere și care astfel au apreciat munca mea depusă în Parlamentul României, dar mai mult decât oricui, tuturor cetățenilor din zona Roman și din Județul Neamț, cei care au avut și vor avea mereu în mine o voce puternică și un luptător pentru interesele lor, pentru că ei sunt motorul și energia întregii mele activități. Voi folosi această demnitate pentru a promova mult mai intens și mai eficient problemele ridicate de dumneavoastră, spre buna lor rezolvare, cu speranța că așa cum eu mă mândresc cu oamenii care m-au votat și dumneavoastră veți putea fi mândri de mine”, a transmis, cu acest prilej, deputatul Laurențiu Leoreanu.

Acesta va face echipă cu: Raluca Turcan – lider grup parlamentar PNL, Marilen Pîrtea – vicepreședinte Camera Deputaților, Cristian Buican – secretarul Camerei Deputaților, Lucian Heiuș – vicelider grup parlamentar PNL, Ioan Cupșa – vicelider grup parlamentar PNL, Cristina Trăilă – vicelider grup parlamentar PNL, Dan Vîlceanu – vicelider grup parlamentar PNL, Gabriel Andronache – vicelider grup parlamentar PNL, Nicolae Neagru – vicelider grup parlamentar PNL, Nicolae Giugea – vicelider grup parlamentar PNL și Florica Cherecheș – secretar grup parlamentar PNL.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0