Prima paginăCultural

Lansare de carte şi expoziţie de pictură la Muzeul de Artă

Dimensiune text

Artistul plastic Edi Apostu va prezenta romaşcanilor o viziune novatoare în domeniul artelor plastice.

Muzeul de Artă din Roman găzduieşte vineri, începând cu ora 16.00, un dublu eveniment care îl are ca protagonist pe artistul plastic Edi Apostu. Publicul iubitor de artă este invitat la lansarea volumului „Dimensiuni transpersonale în creaţia artistică” şi la o expoziţie cu lucrări ale artistului plastic. Iniţiatorul conceputului de artă holotropică, Edi Apostu a deschis mai multe expoziţii personale la Iaşi. Pe lângă lucrări de pictură, artistul plastic şi-a pus semnătura pe lucrări decorative care şi-au găsit loc în locuinţe private şi publice din ţară şi străinătate. „Părinţii m-au «exilat» la bunicii mei, undeva la ţară, în judeţul Neamţ, încă de la şase luni. Acolo, la câţiva kilometri de Roman, am făcut şi clasa I şi unde, în timp ce, întins pe pajişte, priveam cerul nesfârşit, «meditam» la infinitatea universului, la Divinitate şi încercam să găsesc răspunsuri la «întrebări existenţiale»”, spune Edi Apostu.

Artistul plastic oferă căutătorilor de artă o viziune novatoare în domeniu, propunând publicului o pictură în care cromatica este aleasă pentru a influenţa retina privitorului şi îl provoacă să descopere noi dimensiuni. „Toată creaţia mea artistică, fie că este vorba de pictură, grafică sau poezie, este plină de simboluri şi arhetipuri universale. Consider că execuţia lucrărilor mele mă ajută să mă autoperfecţionez atât din punct de vedere artistic, cât şi spiritual, pentru că mereu încerc să răspund unor probleme existenţiale sau metafizice”, spune Edi Apostu.



COMENTARII

WORDPRESS: 0