Lansare de carte la Roman

Scriitorul Adrian Alui Gheorghe îşi va lansa la Roman cărţile „Laika” şi „Urma”, apărute anul trecut la Editura „Cartea Românească”.

Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, îşi va lansa, la Roman, la sfârşitul lunii ianuarie, cărţile „Laika” şi „Urma.

Cartea „Laika” este un roman al revoluţiei române, tragic şi comic deopotrivă, scris cu nerv şi umor. Cartea a apărut anul trecut la Editura „Cartea Românească”. Subiectul este provocator, ne spune Adrian Alui Gheorghe, şi ne lasă să descoperim singuri cum s-a desfăşurat revoluţia română din 1989 la un azil de nebuni. „În cartea asta, personajele sunt oameni şi locuri. Cum este să te întâlneşti, pe bulevardele dintre rândurile unei pagini, cu Ana Pauker, Nina Cassian, Elena Ceauşescu, Fotache lăutarul sau activistul de partid zelos care ne-a mâncat destinele? Poate fi o ieşire din coşmar sau o fantezie cu personajele dintr-o istorie care îşi înfulecă, lejer, personajele. În relaţia dintre cititor şi scriitor, care se stabileşte prin lectură, cartea aceasta este o demonstraţie că doar cititorul câştigă”, scrie Adrian Alui Gheorghe, în paginile cărţii sale.

„Urma” este o carte de proză scurtă, de 140 de pagini, pregnantă şi tulburătoare. Scriitorul vorbeşte despre un fapt divers, fictiv, imposibil de elucidat, petrecut în anul 1960, la închisoarea din Aiud. Pe zăpada din curtea penitenciarului apar, în timpul nopţii, urme de bocanci dinspre gard spre pavilionul deţinuţilor, dar acestea nu fac drumul înapoi. Fenomenul se repetă de câteva ori, spre disperarea comandantului închisorii, nevoit să raporteze cazul superiorilor săi. Comandantul are de ales între a se face ridicol şi a fi concediat, dar el optează pentru o rezolvare mai puţin aşteptată, pe care cititorii o vor descoperi la lecturarea cărţii.

Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iunie 1958, la Grumăzeşti, judeţul Neamţ. Este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializarea limba română – limba latină. Este doctor în filologie din anul 2004.


COMENTARII

WORDPRESS: 0