Lansare de carte la Roman, cu rădăcini în satul lui Păunescu

Aura Gârlovan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Danubiana”, şi-a lansat la şcoală primul volum de versuri. Întâmplător sau nu, Aura vine din Copăcenii Moldovei de peste Prut, satul în care s-a născut poetul Adrian Păunescu.

aura 02Aura Gârlovan, elevă venită de peste Prut să studieze în România, şi-a lansat luni, 15 decembrie, primul volum de versuri, „Ipoteze lirice”, la instituţia care i-a fost, în ultimii patru ani, şi şcoală, şi casă, Colegiul Tehnic „Danubiana”. La acest moment festiv a avut alături profesorii care au încurajat-o să scrie, colegii, dar şi familia, sora sa, Aneta – elevă, de asemenea, la Colegiul Tehnic „Danubiana”, în clasa a X-a – şi pe părinţii săi, sosiţi din Republica Moldova special pentru acest moment. Au fost prezenţi profesorii Mihai Andone şi Gheorghe A. M. Ciobanu, două personalităţi ale lumii literare a oraşului, care au vorbit despre poezia Aurei şi au încurajat-o să continue să-şi pună sentimentele pe hârtie.

„Ne aflăm, astăzi, la un moment deosebit, la lansarea primului volum de versuri al uneia din cele mai bune eleve ale noastre, care cred că nu întâmplător s-a născut la Copăceni, satul în care a copilărit poetul Adrian Păunescu”, a spus, în deschiderea evenimentului, profesorul Leonard Vacaru, directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”.

„Volumul de faţă aparţine unei adolescente care a ales să-şi exprime în scris, în versuri, trăirile. Dragostea şi timpul, dar şi anotimpul vieţii, adolescenţa, sunt teme care i-au călit inspiraţia. Sunt poezii pline de sentiment, încărcate de afecţune. Regăsim în poezia ei iubirea, mai curând ca stare decât ca sentiment, dar şi adevărurile simple ale existenţei şi, mai ales, dorinţa de a le transpune într-un discurs poetic cât mai original. Scris în regim interogativ, volumul pare a fi un jurnal interior, versificat, dacă acceptăm faptul că gândurile, interogaţiile, fie ele şi retorice, alcătuiesc o parte importantă a biografiei noastre”, a spus, în prezentarea volumului, profesoara de limba română a Aurei, Gabriela Aioanei, „naşa” debutului literar al Aurei Gârlovan.

aura 03„Am cunoscut poezia Aurei înainte de a o cunoaşte pe ea, pentru că nu i-am fost profesoară la clasă. Aura mă uimeşte pentru că este un copil care reuşeşte să-şi exprime cu atâta intensitate şi atât de frumos trăirile. Sunt cuvinte simple, pe care reuşeşte să le îmbine atât de frumos, asemeni lui Prévert, pentru ca din acestea să izvorască o metaforă care să ne uimească. Probabil că este ceva care-i aparţine, dar probabil că este şi ceva miraculos în aerul şi în colbul Copăcenilor, pentru că Aura, în copilăria ei, s-a jucat de-a v-aţi ascunselea în casa în care s-a născut şi şi-a petrecut primii ani de copilărie poetul Adrian Păunescu. Mă gândeam că trăim într-o societate pe care, poate noi, cei adulţi, nu o mai înţelegem aşa de bine, într-o societate în care valorile parcă s-au mai inversat. Dar, dacă în această lume, manelizată într-o mică parte, există tineri aşa cum este Aura, înseamnă că această societate mai poate spera. Pentru asta îi mulţumim Aurei şi tuturor celor asemeni ei, pentru că ei vor fi cei care ne vor construi viitorul”, a spus profesoara Steluţa Crăciun.

„Am chiulit ca să scriu prima poezie”

„O să încep prin a vă spune că am 19 ani şi 59 de poezii în această plachetă, care pare mică, dar care, în esenţă, e mare. E mare pentru mama mea, pentru tatăl meu, pentru prietenii mei, pentru cei care m-au ajutat să o fac şi, cel mai important, e marele meu trofeu cu care-mi iau rămas bun de la adolescenţă. Am început să scriu poezii în momentele triste din viaţa mea, crezând că toate iubirile mele sunt atât de pătimaşe încât trebuie să fie povestite, şi nu altfel decât numai prin versuri. Mi-era teamă ca, nu cumva, ceea ce simţeam şi entuziasmul divin cu care iubeam şi admiram să se sfârşească. N-am să vă plictisesc cu povestea fiecărei poezii, chiar dacă mi-ar plăcea să fiu ascultată, am să vă spun, în schimb, că, atunci când eram mică, nu-mi plăcea să citesc şi-acum sunt pe cale de-a fi «citită» de-atâţia oameni pe dinăuntru, prin versul meu alb”, şi-a început Aura discursul, cu motivaţia momentului care a generat adunarea din sala de festivităţi.

aura 04Ea a prezentat, apoi, în cuvinte plecate din inimă, cele două momente importante care i-au marcat până acum cariera de scriitoare. Cel al primei poezii şi cel al recunoaşterii, prin câştigarea Trofeului „Dor de poezie”, în 2013. „Nu ştiu dacă ar trebui să spun asta, dar am chiulit de la ore când am scris prima poezie, în camera de internat, când eram în clasa a noua. Aveam nevoie de-o linişte lăuntrică şi de o limpezire a gândurilor, aşa că m-am luat de mână cu mine şi-am început să scriu. «Un gând sublim». Se anunţase în şcoală un concurs de poezii pentru Dragobete şi mi-am zis că trebuie să particip. A fost o minunată provocare pe care mi-am pus-o în faţă şi căreia i-am făcut faţă. Aveam tema iubirii şi trebuia să scriu tot ce ştiam eu despre iubire şi, atunci, vocea gravă a conştiinţei mele mi-a spus printre virgule: iubirea de Dumnezeu, iubirea de mamă şi tată, iubirea de natură şi iubirea în doi, astea-s nelămuririle mele… aşa am început să sporesc şi eu taina lumii, prin misterul şi minunile ei.  Am luat locul întâi la acest concurs şi am primit drept cadou un volum din poeziile lui Mihai Eminescu, care, mai târziu, urmau să îmi fie izvor de inspiraţie şi contemplare lăuntrică. O altă amintire frumoasă pe care-o păstrez în suflet este ziua în care am fost premiată la concursul «Dor de poezie», cu premiul cel mare, pentru poezia «Ipoteză». Am rămas plăcut surprinsă de felul în care se vorbea despre poezie. Îmi amintesc, domnul Andone spunea, la un moment dat, că, iniţial, a avut tendinţa să creadă că poezia e tradusă dintr-o altă limbă sau că are fraze furate de la altcineva. Erau oameni stăini care spuneau lucruri frumoase despre un alt străin, care eram eu. Am trăit nişte sentimente constructive când am urcat pe scenă, în aplauzele celor din jur, eram mândră şi fericită pentru că am reuşit să conving oamenii şi am reuşit să mă conving pe mine că pot! În ziua aceea am prins curajul în mâini şi-am adus în viaţa mea şi mi-am zis că n-o să pot să renunţ niciodată la scrisul pe hârtie al eului meu lăuntric”, s-a mărturisit publicului tânăra poetă, Aura Gârlovan.


COMENTARII

WORDPRESS: 0