Lansare de carte în familia Chelaru

Lansare de carte în familia Chelaru

 

senator Chelaru Ioan si familia sotia si fiica LuisaTată şi fiică, mai exact senatorul Ioan Chelaru şi notarul Luisa Chelaru, vor lansa, la începutul lunii aprilie, o carte care are ca temă un subiect de actualitate – emigranţii şi imigranţii, străinii în general.

Astfel, pe 5 aprilie va avea loc lansarea cărţii „Străinii în România”, semnată de Ioan Chelaru şi Ana-Luisa Chelaru. Evenimentul va fi găzduit în Sala „Constantin Stere”, din cadrul Palatului Parlamentului.

Printre cei care vor lua cuvântul la eveniment se numără profesor universitar doctor Dan Lupaşcu, dar şi preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu. De reţinut este faptul că senatorul Ioan Chelaru este vicepreşedinte al Senatului, reales pentru un nou mandat la şefia forului legislativ la începutul acestui an. Născut în Suceava în 1962, profesorul Dan Lupaşcu, autor a peste o sută de lucrări de specialitate şi „coautor” al altor câteva sute de dosare „albite”, a fost, succesiv, preşedinte al Curţii de Apel şi al Consiliului Superior al Magistraturii.

„Schimbările profunde intervenite în România în ultimii 25 de ani au generat iniţierea şi desfăşurarea unui amplu proces de reconsiderare şi valorificare a bunelor tradiţii româneşti antebelice pe planul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi, în acest context, pe planul drepturilor şi libertăţilor recunoscute străinilor în România. Domeniul prezentei lucrări, subsumat sub titlul «Strâinii în România. Regim juridic» se referă evident la regimul juridic al străinilor în România, fiind cuprins într-una dintre cele mai spectaculoase ramuri ale ştiinţei dreptului – Dreptul internaţional privat –, domeniu în care regulă o face excepţia”, se arată în prezentarea cărţii făcută de Libris.ro.

Din noiembrie 2015, avocatul Ioan Chelaru este membru titular al Academiei de Știinţe Juridice din România, la data de 15 decembrie 2015 fiind ales preşedinte al acestui înalt for ştiinţific.

Invitatie lansare Straini in Romania

 

 

 

 

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0