Lacrimi de bucurie, după 40 de ani de la terminarea liceului

Absolvenţii promoţiei 1975 a Liceului „Roman-Vodă” s-au întâlnit, vineri, pentru a sărbători 40 de ani de la terminarea liceului. S-au depănat cele mai frumoase amintiri, s-au transmis felicitări pentru toate realizările din aceşti ani, dar, mai ales, s-au adus mulţumiri profesorilor pentru contribuţia pe care au avut-o în formarea elevilor. 

revedere 02Vineri, 29 mai, sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Roman-Vodă” (CNRV) a fost locul în care absolvenţii promoţiei 1975 a liceului au depănat, cu mari emoţii, cele mai frumoase amintiri. Unii dintre ei s-au întâlnit după zeci de ani, motiv pentru care bucuria a fost cu atât mai mare. Plini de emoţie, măcinaţi, în acelaşi timp, de îndoiala că nu se vor mai recunoaşte, foştii elevi au păşit pragul colegiului pentru a rememora anii de liceu şi pentru a-şi povesti despre momentele care le-au marcat drumul în viaţă după ce au încheiat perioada de liceeni. I-au avut alături pe profesorii Lidia Corduneanu, Elena Popescu, Violeta Lăcătuşu şi Mihai Gavriluţ.

Absolvenţii promoţiei 1975 au fost întâmpinaţi, în sala de festivităţi, de actualul director al liceului, profesoara Mihaela Tanovici, şi de bibliotecara Cornelia Jora. „În calitate de gazdă, vă urez bine aţi revenit la «Roman-Vodă». Vă mulţumesc că păstraţi tradiţia romanvodistă, de a vă reîntâlni periodic pentru a sărbători terminarea liceului. Prin aceasta arătaţi respectul faţă de valorile romanvodiste. Sunteţi modele pentru generaţia de astăzi şi suntem mândri că aţi fost parte din ceea ce înseamnă acum CNRV”, a transmis profesoara Mihaela Tanovici.

”V-am iubit mult şi v-am preţuit”

revedere 03Foştii elevi au povestit amintiri din viaţa de licean, întâmplări din pauze, atunci considerate adevărate tragedii, acum amintiri ascunse într-un colţ de suflet şi povestite cu zâmbetul pe buze şi cu înţelepciunea maturităţii. Fiecare şi-a prezentat realizările profesionale, dar, de departe, cea mai mare mândrie a lor s-a observat că era familia pe care şi-au întemeiat-o.

Catalogul fostei clase a XII-a A, a cărei dirigintă a fost profesoara de economie şi limba rusă Lidia Corduneanu, a fost strigat de actualul profesorul de matematică din cadrul CNRV, Mihaela Chiriac, fostă elevă a acestei clase.

„Aţi fost şi aţi rămas o promoţie specială a mea, de suflet. V-am iubit mult şi v-am preţuit. Am primit de la voi, de la toţi, şi în special de la fetele mele, din clasa a XII-a A, multă dragoste, multă căldură. Ochii lor erau plini de lumină, de frumuseţe, de dragoste. A fost o clasă specială, nu numai prin activitatea lor profesională, ci şi prin activitatea artistică. Această serie a fost cu totul şi cu totul deosebită. Rar s-au întânit într-o clasă atâtea fete inimoase, frumoase, dăruite vieţii. Eu mulţumesc acestei şcoli, acestui drag şi bătrân liceu, că mi-a permis să fiu profesor la o promoţie ca aceasta. Şi a XII-a B este o altă clasă specială. Vorbesc subiectiv, pentru că de aici au pornit câteva perechi în viaţă, printre care se pare că şi fiul meu şi-a găsit perechea. Realitatea este că îmi aduc aminte olimpiadele, sesiunile de comunicări, la care am obţinut mari rezultate. Am avut olimpici naţionali, internaţionaţi, şi trebuie să ne amintim de cei care ne-au adus mari satisfacţii profesionale. Dar aş vrea să spun că timpul, acest arbitru nemilos, ne-a marcat pe toţi. Pe elevi, pe profesori, şi e bine că încercăm să ne amintim din când în când de şcoală. Parafrazândul-l pe Eminescu, aş spune: «Când amintirile-n trecut, încearcă să te cheme, pe drumul vechi şi cunoscut, mai treci din vreme-n vreme». Noi, cât mai suntem, câţi mai suntem, vă aşteptăm atunci. Vă urez drum bun, multe realizări şi să cuceriţi tot ce mai doriţi”, le-a urat profesorul Lidia Corduneanu foştilor săi elevi.

Chiar dacă printre absolvenţii acestei promoţii se numără profesori, medici, ingineri şi mulți specialişti de renume în ţară şi în străinătate, cu toţii şi-au amintit cu drag de acele momente din liceu, când îşi împărtăşeau cele mai ascunse temeri şi făceau împreună planuri de viitor.

În cadrul revederii, foştii elevi au dorit să ţină un moment de reculegere pentru foştii lor colegi şi profesori care nu mai sunt în viaţă.

Supărările de altădată au devenit motive serioase de râs

Faptul că băieţii le furau mâncarea fetelor, atunci când ele erau în sala de sport, sau că fetele au tăiat, de ciudă, toţi nasturii de la hainele băieţilor, nu le-a mai stârnit decât hohote de râs, şi nu supărare, cum se întâmpla pe vremuri.

Catalogul fostei clase a XII-a B a fost strigat de profesoara de limba română Violeta Lăcătuşu, care a amintit de cât de cuminţi şi sfioşi erau băieţi din această clasă, încât „nu îndrăzneau nici să iasă la tablă, nu îndrăzneau să citească o poezie…”.

Ligia Ciureanu

Ligia Ciureanu

Profesorul de matematică Mihai Gavriluţ, care a fost, pentru o perioadă, diriginte la clasa a XII-a D din această promoţie, a povestit cum a reuşit el să se descurce cu o clasă de fete de la profil uman, după ce a fost diriginte la clase cu profil real, şi cum  le-a antrenat în activităţi culturale.

Ligia Boghian, actuală Ciureanu, una dintre şefele de promoţie ale acestei generaţii, prezentă la revederea după 40 de ani, a mărturisit: „Liceul, pentru mine, a constituit cea mai frumoasă perioadă din viaţă, cea mai plină de sevă, de parfum, de ce înseamnă a fi tânăr, a avea permanent speranţe pentru ceea ce urmează, perioada cea mai lipsită de griji, exceptând ultimul an, când grija intrării la faculatate era marcantă pentru noi toţi. A fost primul an mai dificil ca să fiu în frunte, dar, după aceea, faptul că eu învăţam permanent devenise o rutină. Învăţam din pasiunea de a şti, de a fi prima, dar şi de a cunoaşte. Tot ceea ce obţineam era o răsplată pentru ceea ce munceam. În viaţă, tot aşa am fost. Am dorit să fiu întotdeauna prima. Am constatat, însă, în perioada de după liceu, că a fi prima la învăţătură nu era urmată neapărat şi de a fi cel mai încununat de rezultate bune financiare”, ne-a mărturisit Ligia Ciureanu.

Revederea promoţiei 1975 a Liceului Roman-Vodă a continuat vineri seara, la restauarantul Roman Plaza.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Domnule Horga,aveti dreptate pe jumatate,intradevar numarul bisericilor sau dublat ,iar numarul scolilor s-a injumatatit,iar educatia tineretului de azi este la un pas de colaps .Deci ce trebuia construit mai mult?
    Cu consideratie ,un cititor a comentarilor d-tra.